Am sărutat ca Iuda
Pastila de după 24 mai 2017 Niciun comentariu la Am sărutat ca Iuda 104
Plătise mama rugăciuni la preotul din sat. „Ne rugăm pentru reușită la examen, inspirație și puterea de a scrie. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh”, a început părintele Lucian. „Amin”, am zis noi toți – mama, fratele și eu, tata nu – cu capul în piept și mîinile împreunate, împinse în moliciunea burții. Nu am încăput toți pe genoflexor, un cadru din lemn gălbui pe care îți proptești coatele și te așezi în genunchi, în poziție de rugăciune, astfel că cineva trebuia să rămînă pe dinafară. Am rămas eu. M-am lipit de vesta aspră a mamei și m-am așezat pe marmura rece, iar mîinile, uitînd c-ar trebui să le țin împreunate, le-am lăsat să atîrne nătînge, pe lîngă corp.
Ca să plătești rugăciuni, trebuie să mergi la Casa Parohială. Marțea, cînd îl cinstim pe Sfîntul Anton de Padova, se adună cei mai mulți oameni. Asta deși nu toți dintre cei care plătesc rugăciuni, le plătesc pentru săraci ori ca să găsească vreun lucru pierdut sau furat, iar Sfîntul Anton pentru asta era amintit la liturghia de marți seara.
„Să ne rugăm acum «Tatăl nostru»…”, ne îndeamnă, ca de fiecare dată, părintele. Ar fi trebuit să am privirea pironită în vreo dală de marmură, dar gîndurile mele zburătăcesc la coloane îndesate cu formule trigonometrice. Le văd întipărite pe pereți, aglomerîndu-se pe tavan, în jurul becului, ca niște muște și lipindu-se de lentilele preotului care murmură rugăciunea odată cu noi, fixînd un punct înalt, pe care L-am urmărit toată copilăria și pe care știu că n-am să-L văd niciodată, din spatele meu.
S-a întunecat afară, iar eu nu stăpînesc materia pentru niciun examen. Mă gîndesc că trebuie să fac cumva să pot copia, iar gura mea, parcă desprinsă de mine și-avînd o conștiință proprie, continuă rugăciunea și spune, încetișor, amin. Văd cum mîna preotului întinde un crucifix vechi, încă auriu, către buzele fratelui și-mi dau seama că urmează să plecăm. Întind banii mototoliți de mîinile mele mici și transpirate și mă ridic, cu mișcări nesigure, de jos. Isus e sărutat mai întîi pe creștet, unde-i coroana de spini, apoi pe picioare, umil, de către mama, iar eu, ca un Iuda care va trăda, pe obraz.
Adaugă un comentariu