Autohton? Poate doar stiloul

Trăiesc printre ei, toată viața am trăit cu ei. Sînt pe stra­dă, în cameră, în bucătărie, la facultate. Peste tot. Nu știu cînd mi-am dat seama. Știu că am început să și vor­besc ca ei. Probabil era o zi de aia cu Soare. Habar n-am…

Parcă îmi aduc aminte. Era un vis. Eram la un bi­rou și scriam la o mașină de scris. Se printau pe hîrtie cî­te­va cuvinte prostești, apoi deodată sună alarma. Încă e întuneric, deschid lampa de la capătîi și mă uit la te­lefon. Ce pot să fac atunci cînd mă trezesc? Deschid calculatorul și intru pe Facebook.

Poze nașpa, știri vechi și fără like-uri, o prostie. Mă gîndeam la niște no­ti­fi­cări: like-uri, mesaje, share-uri, comentarii. Activitate ingrată pe Facebook, pe timp de noapte. Ei erau aco­lo. Mă mut pe Twitter, dar acolo erau tot ei. Hai că las toa­te astea și cobor în stradă. Mă duc la Mc Donald`s. Am dat să intru și de la ușă mi-am dat seama că ei sînt și aco­lo. Umărit, peste tot sînt urmărit. Hai că m-am plicti­sit. Vreau muzică, poate mă calmează. Scriu pe Go­o­gle: Youtube. Ce să caut? Îmi aduc aminte că n-am vă­zut Eurovision. Aici ei nu sunt. E al nostru. Mă uit și as­cult. Îmi spun ăștia că apare în cîteva minute Justin Timberlake. Un cîntăreț american pentru prima dată la concursul de muzică al Europei, serios? Închid, apoi mă grăbesc spre casă. Hai că mai fac un selfie și îl pun pe Instagram. Parcă astăzi arăt diferit, nu-mi mai dau sea­ma. Mă mai uit la poză de vreo trei ori. Nu, sunt tot eu. La fel.

A fost o zi aiurea. Cred că mi-am revenit. Am luat o aspirină. Acum să vină toți. Mănînc cu ei. Stăm la ma­să și jucăm jocuri pe telefon. Ne uităm la un film, doar avem de unde alege, toate sînt ale lor. Dansăm pe mu­zica lui Elvis, dar ei sînt mai buni. La toate m-au învins, pardon ne-au învins. Dansez cu ei, apoi sar cît de tare pot și, la coborîre, îmi scap ochelarii. Unul din ei îmi spu­ne, în românește:„Bro, ți-ai scăpat lentilele”. Fac pauză și apoi strig: „Oh! Come on!”

de Ionuț Teodorașcu