Canonul din frigider

Astăzi mi-am luat carne de post, soia fără gust. Am condimentat-o cu puțină sare, pentru că nu mai aveam decît cubulețe cu gust de pui „adevărat”. Am vrut să fac și o faptă bună, să-i dau băiatului cu mîna întinsă singurul covrig cu mac pe care mi l-am luat în drum spre facultate. El mi-a arătat covridogul din buzunar și mi-a cerut o țigară.

Am rezistat și la tentația pe care mi-o stîrneau eclerele de la „Macedonia”. Obișnuită cu răsfățul numit „ceva dulce”, mi-am luat totuși o ciocolată. „Într-un ambalaj atît de frumos nu se poate ascunde decît o ciocolată gustoasă, fie ea și fără lapte”, îmi spun în gîndul meu hapsîn. Dar „ciocolata” i-a fost pe plac doar cîinelui din fața căminului care nu făcea pretenții, pentru el E-urile erau delicioase.

Probabil doar prima zi e mai grea. Dar stomacul meu răzvrătit vrea mai multă consistență. Pateul vegetal e comestibil, dar laptele de soia îmi amețește de tot papilele gustative.

Ciupercile de la cantină au gust de conservă, iar nenumăratele feluri de mîncare de cartofi nu ma fac o persoană împlinită. Mă doare capul de la citit ambalaje miniscule.

***

„Mamă eu nu țin post, nu pot! Săru’ mîna pentru toată mîncarea aia care zace în frigider, da mi-e așa poftă de covridog fierbinte! Și să știi că faci cea mai bună mîncare din lume cînd nu e post!”

Andreea Jugaru