Casă bună cu profesorul de religie
Pastila de după 24 noiembrie 2014 Niciun comentariu la Casă bună cu profesorul de religie 3
Cu capul sprijinit în mîini, 20 de copii ascultă poveștile despre cum s-a făcut lumea în care trăiesc. Băiețelul firav din a doua bancă de la geam mai știa ceva de la tatăl lui, dar parcă vocea celui care stă acum la catedră este mult mai liniștitoare. Îi plac poveștile acelea pline de dialoguri complicate, dar nu le spune asta colegilor lui.
Uneori, cînd se gîndește că prietenii lui vor rîde de el atunci cînd le va spune ce părere are despre ora de religie, începe să tremure de frică. Acest obiect nu a fost niciodată în clasamentul lor cu orele preferate, dar au recunoscut că este pe locul întîi în topul celor mai relaxante. Însă devine o povară pentru ei atunci cînd sînt obligați să răspundă la întrebările de la sfîrșitul lecției sau cînd trebuie să învețe pe dinafară porunci și rugăciuni. Ei cred că le ajung cele pe care le-au învățat de la bunica lor. Dar nu este așa. Trebuie să învețe mai multe pentru că prin religie au ajuns Oameni! Cei mai răutăcioși spun că religia este o oră în plus, care îi împiedică să ajungă mai repede acasă și-i sperie cînd în sală se aud cuvintele spuse de profesor: „scoateți o foaie de hîrtie. Astazi dăm test”.
De fiecare dată, numai băiatul a dat răspunsurile corecte în clasă, asta datorită faptului că tatăl său este preot.
Este deja în clasa a șasea și i-a auzit pe părinții săi că este posibil să nu mai facă religia la școală. Îi pare rău, dar dacă este adevărat, asta e. „Tot Răul spre Bine”, oricum va merge la liceul teologic. Ora de religie nu va ieși din programul lui de educație pentru că tatăl său este chiar profesorul de religie.
Adaugă un comentariu