Către doamna D.

Culoarea cearceafului tău nu mă interesează. Al meu să fie curat, călcat, parfumat și eventual albastru că în rest nu mă doare capul de ce-ți place ție. Dar chiar și așa, de multe ori au ajuns la urechile mele a­mă­nunte amuzante și obraznice despre tine, pe care chiar tu, cu gura ta largă, le-ai lăsat să iasă în public. De ce-ar fi trebuit să ne spui că te simți pe tușă de cînd ai venit cu serviciul în alt oraș, la sute de ki­lo­me­tri distanță față de soțul tău? Sau de ce era așa de important să ne amintești mereu că noi încă sîntem tineri și tu îndată treci de 35 de ani și te ofilești fără să fi înflorit prea bine odată?

Sigur știi că nici cei mai proști consilieri de ima­gi­ne nu-și sfătuiesc angajatorii să-și spele așternuturile în public. Sau măcar ar trebui să știi pentru că stu­den­ții te-ntreabă. La fel cum despre tine ne-ai spus atî­tea în facultate, în cei cinci ani, am auzit așa de multe bazaconii, că nici nu știu de unde să-ncep să-ți povestesc. Am să-ți spun doar că știrile din ca­te­go­ria cine se cuplează cu cine, de genul celora pe care le scăpai tu pe la ore, erau cele mai căutate, cele mai scor­monite și muncite minciuni.

Facultatea, universitatea sau campusul sînt o pe­tre­cere imensă la care nu cunoști pe nimeni, nu te cunoaște nimeni, și au un sistem de restart nemai­po­menit. Schimbi căminul, schimbi crîșma și devii, după o noapte, un om complet nou.

Ni se tăvăleau zilnic prin fața ochilor și credeam că trăim cu toții într-o emisiune „Mireasă pentru fiul meu” regizată și jucată de colegi și colege de vază. Ei, de altfel, te-au apreciat în felul lor, te-au felicitat la final de an, tu le-ai mulțumit emoționată și în dis­cur­sul de două minute ai greșit cel puțin trei nume. Tu știi ce mă întreb eu acum? După licărirea ochilor tăi, aș îndrăzni să spun că ai cunoscut cearceafurile unor colegi mai bine decît oricine. Ia, gîndește-te acum, de cîte ori ți-ai pus masca pe față și ai participat la escapadele lor furtunoase. Ei ca la 25 de ani și tu ca la 35 de toamne tîrzii.