Cînd or zbura printurile

Lui Marcel i-a placut dintotdeauna să scrie. A început, cum mulți o fac, cu tentative de poezii și texte aproape pamfletare în revista liceului. Apoi, la facultate, ba din plictiseală, ba din dorința de-a deveni mai cunoscut și plăcut printre colegi, și-a făcut blog. În două, trei luni a reușit să strîngă mai bine de 200 de vizitatori unici pe zi, cu texte scurte despre vreun profesor cu apucături ciudate sau alte aspecte cotidiene care-l deranjau pe băiat.

De curînd, pe Marcel l-a contactat un fost coleg de facultate de-al tatălui, Sabin Olimpiu Vîlciu, spunîndu-i că-i ia blogul sub tutela sa în schimbul unui salariu modic. Cum pe băiatului nu prea-l încîntă școala, ideea i-a surîs din prima. Văzînd că scrie din ce în ce mai cu spor odată ce-i remunerat, la nici o lună după asta, Sabin i-a propus tînărului să înceapă o colaborare și cu ziarul acestuia, pentru „cîțiva bănișori în plus”. „Numai că aici, la gazetă, trebuie respectate niște, hai, nu reguli, să le spunem principii, nu scrie fiecare de capul lui, că, așa, unde-am ajunge?”, i-a spus bărbatul în timp ce-i întindea lui Marcel contractul de angajare.

Însă acesta nu s-a lăsat de activitatea de pe blog, iar peste alte două săptămîni noul șef, văzînd că a scris despre un profesor cu care se întîmpla ca acesta să mai ia cina, i-a spus: „Știi, nu dă bine, tu, ca angajatul meu, să scrii așa despre un reputat cadru didactic al spațiului academic local. Ar fi mai bine să dispară respectiva postare. Dar, uite, ca să nu îți pară că te cenzurez, poți să scrii despre Y, care, în caz că nu știai, face rele și mai mari ca X”. Și-așa s-a creat precedentul între Marcel și Sabin Vîlciu, urmînd, în scurt timp, și alte astfel de experiențe.

Acum, Marcel are 26 de ani, scrie texte la comandă pe 650 de lei pe lună la „Reputația” și, cînd îi mai rămîn bani pe lîngă chirie și ratele la Logan, mai iese la o bere singur la Boema.

Ioan STOLERU