Cînd să-i ai pe dușmani la inimă

Îi ținea ascunși sub gulerul pal­tonului, aproape de pulsațiile carotidei, fiecare pe cîte-un umăr. Cu cel din stînga, pe care-l avea mai aproape de inimă, vorbea mai des, îi mai scăpa din cînd în cînd cîte-un secret și-i era mai drag. Pe celălalt îl băga în seamă numai cînd avea nevoie de el. Nu prea-l avea la suflet și îl simțea mai mult ca pe-un spin în coaste. Doar cînd îl ajuta să scape din vreo în­cur­că­tu­ră spinul ieșea cîte puțin prin pie­le, dar numai ca să se înfigă mai adînc atunci cînd se gîndea că tre­bu­ia să returneze favorul.

Astăzi are nevoie de ajutor și nu i-l poate cere decît mîrșavului de pe umărul drept. Știe că celălalt nu ar fi de acord cu ce vrea să facă și că l-ar condamna, nici măcar sfa­tul nu poate să i-l ceară, și-ar da imediat seama la ce-i zburdă min­tea. Dar și mîrșavul știe, pe de o parte sînt făcuți din același aluat, altfel nu s-ar urî atît dacă nu ar gîndi la fel cîteodată. Cînd a auzit despre ce-i vorba, a rîs. „Și eu aș fi făcut la fel în locul tău” i-a zis, chiar dacă asta ar fi însemnat să bată palma cu cel pe care-l ura de moarte. „Uneori, mai trebuie să lași de la tine dacă vrei să-ți iasă fi­gu­ra, nu?”. Da, își va spăla el păcatele. Pînă la urmă, e vorba de favor contra favor, scopul scuză mij­loa­ce­le și îngroapă principiile.

După ce nu vor mai avea ne­vo­ie unul de celălalt, îi va face vînt de pe umărul său și-l va lăsa în urmă ca pe-un vis urît. Dar dacă nu va mai găsi altul ca el? Totuși e bine să îl știe pe-aproape, așa îl con­tro­lea­ză mai ușor. Poate îl va mai păs­tra la sertar puțin. Pînă la ur­mă­to­rul favor. Acela chiar va fi ultimul.