Cînd umanitatea dă eroare

Se spune că atunci cînd s-au scris liniile de cod ale oamenilor, s-au greșit cîteva dintre ele, iar așa au apărut cei care vor să trăiască cu adevărat, nu doar să facă umbră pămîntului. Ceilalți, care nu au nicio greșeală de programare, au ieșit niș­te mașini de lucru productive, dar fără viziune. Faci foarte ușor di­fe­rența între ei, atunci cînd îi vezi pe stradă: cel care iubește viața are cu­riozitatea în privire și calmul unui om fericit, pe cînd celălalt este ab­sent, cu mintea în hîrtiile din ser­vieta încleștată în mîini. Sînt di­fe­riți, dar nu pot exista unul fără altul. Refuzul de a lucra mecanic, de a nu renunța la ceea ce îi definește din cînd în cînd, este strîns legat de în­căpățînarea celorlalți de a nu lăsa munca din mînă.

Umanitatea pare astăzi o op­țiune, iar cei care încă mai trag de ea dau impresia că sînt intruși într-o lume care nu cere nimic mai mult decît productivitate. Mai vezi cîte un om pe stradă cu me­sa­je motivaționale ins­cripționate pe tri­couri zdrențuite, parcă șterse cu radiera. „Tu nu mai ai nimic de a­părat?”, par ei să țipe în mijlocul trecătorilor, încercînd să îi scoată din transă.

Lumea are nevoie și de oameni cu viziune. Se poate ca și în liniile tale de cod să existe erori. Caută-le, dar nu încerca să le rezolvi, ci fo­lo­sește-te de ele. Regăsește-te în ele încercînd să nu devii unul dintre aceia care merg cu capul plecat. În schimb, tu poartă pe chip expresia unui om fără griji și, din cînd în cînd, nu uita să le boțești gulerele albe celor abătuți. Pentru că voi nu ați fost lăsați să fiți productivi, ci să trăiți.