Cine umple butoiul danaidelor?

Oricîte lucruri am avea, in­di­fe­rent de cîți bani strîngem în cont, de cît de scumpă ne este mașina sau cît de mare ne este casa, toate acestea nu par să ajungă. Mereu ne dorim mai mult, mereu luptăm să a­du­năm, să colecționăm, să ne în­con­ju­răm de lucruri și să avem mai mult decît au avut părinții, decît are vecinul sau decît putem cheltui într-o viață.

Și strîngem, ne rupem spatele la cules căpșuni în Italia, la spart be­toa­ne în Germania sau ne tocăm ner­vii avînd grijă de bătrîni în An­gli­a. Doar ne trebuie bani pentru zi­le negre, pentru șpaga medicilor da­că ne îmbolnăvim, pentru plata preotului dacă murim, pentru ta­ble­ta și smartphone-ul copi­la­șu­lui, pentru ca în curtea noastră capra să fie mai grasă.

Și niciodată o capră nu e de a­juns, două mașini în garaj par cam puține, iar la munte nu avem încă nicio casă de vacanță. Și luptăm, ne zbatem, strîngem, ca niște hîrciogi, lucruri peste lucruri, uităm să mîncăm, nu avem timp să ne ve­dem copilul crescînd sau pă­rin­ții îmbătrînind. Odată cu banii din cont se adună și lista de boli de pe fi­șa medicului, regretele se stivu­iesc, unul peste altul, de trec dincolo de nori, prietenii sînt tot mai pu­țini, iar rudele uităm cum mai arată.

Dar noi continuăm să strîngem bancnotă lîngă bancnotă, monedă lîngă monedă, telefonul trebuie să fie mereu ultimul model, hainele în trend, mașina mereu la scară. Uităm că ne doream să schimbăm lumea sau să îi vedem frumusețea, nu reușim să ne vedem familia pentru care muncim cu săp­tă­mî­ni­le, cu lunile sau cu anii.

Muncim, asemeni lui Sisif, îm­pin­gem bolovani în Infern doar pentru ca stiva să se rostogolească la vale și să o luăm de la capăt. Ne luptăm să avem totul și pierdem exact ce-i mai important. Clipa pe care o avem de a fi cu cei dragi.