Click, click la fereastra ta

Nu mi-am dorit un prieten cum este calculatorul. M-am ferit de el la inceput pentru ca nu mi-l permiteam, nu eram inca in gasca celor cu birou si camera lor, din perioada liceului. Il mai solicitam o data pe saptamina cu cite un e-mail trimis unor prieteni de peste hotare. Ma purtam cu teama parca, sa nu fac o prostie si apoi sa nu mai stiu cum sa il impac. Pe necunoscuti ii tratezi intotdeauna cu “saru’mina” pina le dai de cap si atunci iti permit o stringere de mina mai generoasa.

Am avut apoi cite un calculator de imprumut, nu era nici o problema sa stiu ca la asta nu merge bine o tasta, ca la celalalt trebuie sa te dai pe frantuzeste. Eram prietena care, pina sa isi adjudece unul numai pentru ea, intra in jocul tuturor. si rupeam citeva ore de prietenie cu un calculator de ocazie. Cu mine, ei nu s-au invatat niciodata, nu stiau ca eu sint aia care le da mai multe comenzi de la mouse decit din tastatura, ca deschid ferestre peste ferestre si uit sa le inchid. Ma trisau cu cite o domnisoara care isi mai lasa deschisa lista de cuceriri de pe mIRC.

Dar acum am prieten, unul stabil. O zic cu mindria romanului in ziua in care si-a cumparat automobil: “Mi-am luat Dacie, masina buna, sa ies la padure, cu femeia, copiii, chiar si cu soacra”. Calculatorul meu se numeste Costica, are freza facuta pe partea dreapta si intotdeauna poarta cravata. Pentru ca asa mi l-am dorit. In oras, iesim doar simbata si duminica atunci cind ne caram unul pe altul de la redactie in pub-ul de linga.  In prezent, ma plimba peste tot prin lume, doar platesc abonamentul la Internet, un partener cu care a cazut la una mica, si de-atunci isi impart atributiile. In rest, sintem fideli unul altuia, ne trezim la aceeasi ora, ne facem temele impreuna. Nici vorba sa il dau pe mina altcuiva. In curind ma va cere de nevasta.

Carmen AVADANOAEI