Costica de la Costesti

“Asta e, tie ti-a placut cartea, mie munca”, se justifica de fiecare data cind il viziteaza fratele mai mic de la oras. A lucrat pamintul mai bine de jumatate din viata. Nu-l deranjeaza lipsa celor doua degete pierdute in timp ce manevra strungul in tinerete. Ii place sa faca totul cu mina lui si foarte rar angajeaza oameni. E cunoscut in sat pentru indeminarea si sirguinta cu care-si ingrijeste gradina. Nu-i mare, dar intotdeauna a avut ce pune pe masa si ce sa duca la nepoti,  iar orice surplus il vinde in tirg la Pascani.

Costica e gospodar prin definitie. Odata pe luna vine in Iasi si alege cele mai bune produse din talcioc la preturi cit mai mici. Daca leul n-are valoare, face troc si tot se intoarce cu ce-i trebuie acasa. Cind ramine fara provizii cumpara vinul la pret de producator. E printre putinii care stiu unde se gaseste sprit Ancuta la patru lei sticla de doi litri.

A reusit sa uneasca trei Sköda intr-una functionala. Cu ani in urma le-a dezmembrat pe primele doua ca sa puna piese la ultima si o conduce mai bine decit “astia cu masini scumpe care nu stiu decit sa asculte muzica si sa intre-n copaci”. Cind se strica ceva la ea si n-are piesa potrivita, improvizeaza numaidecit. Guma de mestecat devine chit si lita conductor electric. Masina merge pe baza de injuraturi. Daca pe strada doar o mustruluieste putin, pentru viteza, in sat trece la alt registru, mai putin formal. Sfinti, grade de rudenie si diferite alimente urnesc Sköda la deal. La vale e cel mai usor. Opreste motorul si o lasa “pe liber”. Doar asa mai economiseste ceva benzina pentru gratarul de la noapte.

Ioan STOLERU