Criza n-a ajuns in Copou Street

Daca fiecare stat ar fi un accesoriu vestimentar, America ar fi cureaua. Cum se stringe putin, cum devine sufocant si incomod pentru tot corpul. Iar daca se scurteaza putin mai mult, iti vine sa te dai de ceasul din urma ca nu mai poti respira. Oricit de stralucitoare si de ornata, plina cu strasuri si cu pietre sclipitoare, cu cele mai asortate culori care iti scot in evidenta talia, o curea care nu se regleaza in functie de cit maninci, e ultimul lucru de care are nevoie garderoba ta. Imagineaza-ti ca esti la o masa festiva si ai mincat prea mult, evident pentru ca era pe gratis. Nu ti-ai dat seama de asta decit cind te-ai asezat pe scaun si ai inceput sa socializezi.

Nu mai poti sa fii atent la ce iti zice cuconita din fata ta ca tu te gindesti numai la ce te incomodeaza pe tine. Ai vrea sa te lasi pe spate, sa-ti deschizi nonsalant cureaua si sa inspiri cea mai binemeritata gura de aer. Dar nu se cade, esti printre cei mai galanti oameni. Asa ca mai astepti si suporti toata polologhia invitatilor, care vorbesc despre orice altceva, numai despre cum sa-ti reglezi tu cureaua, nu. Asa e si cu America. S-au facut credite pina nu s-a mai putut si acum toti stau aplecati de sale ca-i stringe cureaua.

Dar eu sunt romanca, asa ca sint o molecula din papucul sting, ala cu care se calca mereu in noroc. Asadar, eu sint romanca si nu simt cureaua. N-am nici credite, nici economii in valuta si nici nu mi-a fugit gresia de sub picioare cind am auzit la televizor ca a cazut bursa de la Bucuresti. Leul meu nu a devenit mai usor, decit in masura in care ma apuc sa-mi cintaresc portofelul. Eu nu-s in criza, aer am, mese pe gratis nu primesc, iar covrigul de la ma-gazinul din fata universitatii costa tot 50 de bani, biletul de tramvai tot un leu jumate si amenda cind nu-l am tot douazeci de lei. Serviciu de la care sa fiu data afara n-am, asa ca facturile neplatite se inmultesc in acelasi ritm. Cu sau fara criza in lume, inviata mea de studenta pasesc la fel. Vorba vecinei de la patru: “Nu stiu, maica, daca e criza, dar ceva miroase ingrozitor aici!”

Laura BABAN