Cu foamea în spate

„Cin’ te-a pus, Copoule, în calea mea?” Nici nu mai țin minte de cîte ori am scrîșnit dinții și am bombănit aiurea în timp ce urcam ditamai dealul cu un rucsac imens plin de mîncare de la mama de acasă. De cîte ori am renunțat cu dragă inimă la a mînca un borș zdravăn în favoarea unei mese în oraș, servită în fugă. Sau cît de des mi-au fost recu­nos­că­tori cîinii de prin preajma căminului. Ingrata de mine.

Am și în Norvegia dealuri în drum spre casă. Diferența este că pe nici unul nu l-am urcat cu mîn­ca­re bună în spate, proaspăt ridicată de pe aragaz și amplasată cu grijă în burtiera vreunui autocar, ca să poată ajunge la un suflet flămînd. În schimb, nu sînt cîini vagabonzi pe meleagurile astea, dar chiar de ar exista vreunul, nu m-aș îndura să mai împart mîn­ca­rea cu gust neaoș românesc. N-aș mai da pe nimic cu­loa­rea ușor aurie a unei pulpe de pui bine ru­me­nită la cuptor. Aroma unei tarte înecată în vișine, pu­foa­să ca ultima zăpadă căzută zilele trecute aici. Sau gustul unui șnițel pe care mai acum cîteva luni îmi venea să îl arunc cît colo. Nu mai pomenesc de sarmalele aburinde servite cu un strop de mămăligă și scăldate în smîntînă rece sau de cozonacul bunică-mii, la care papilele mele gustative poftesc de ai zice că-s gravidă cu acte în regulă.

România e o țară „de treabă”. Și ăsta e un lucru pe care nu-l poți explica în altă țară, cu alt vo­ca­bu­lar. E o țară care se supără cînd o calci pe bătături cu nesimțire, dar nu urlă, nu face urît.

Mîncarea românească este poate singurul lucru ca­re mă trage înapoi acasă. Și printre puținele cu care mă laud peste hotare pînă mă doare gura. Toți știu de Dracula și Transilvania, iar de vreo patru ani, oda­tă cu Top Gear, au aflat și că Transfăgărășanul e pro­ba­bil unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume de încercat de către șoferii fanatici. Dar puțini au habar de gustul mîncării din România. Uneori mi-e de ajuns că îl știu doar eu. Ca să mă pot bucura în tihnă (în gînd, cum altfel?) de micile mele plăceri culinare. Și ca să mă bat singură că am blagoslovit cîndva Copoul cît timp căram în spate bunătăți de la mama de acasă.