Cu lupa prin povesti

Toata copilaria mi-am petrecut-o acolo in sat la bunica. In fiecare vara imi stricam hainele cumparate din banii de la ziua mea cu cataratul prin copaci, iar iarna mincam placinte cu gem de mere in camaruta “pentru oaspeti”. Nu aveam televizor, dar nici nu ma interesa cine era Maria Luisa sau Alondra. Ma jucam cu motanul bunicii, Music, si umpleam toata camera cu par gri. Mereu mi se spunea ca voi lua bataie, dar eu stiam ca daca spuneam “Ingerasul meu” in fiecare seara, ma puteam alege, in cel mai rau caz, cu un urecheat. In sosete impletite de bunica, cu Music torcind ca “trenuletul” la picioarele mele, fulgii cadeau mai alene parca in aburul unui ceai de tei. In inchipuirea mea, satul bunicii era cel mai frumos din lume, cu copaci din desenele facute de mine si oameni din basme. Aveau si nume fiecare: Aliosca era baiatul ce traia in casa verde, Scufita Rosie era prietena mea cea mai buna, iar Fat-Frumos era Danu, cel care urma sa ma ia de nevasta cind as fi crescut mare. Avea parul blond si ochi exact ca ai lui Music. De aia imi si placea sa ma joc cu el.

Cind am crescut insa, vizitele s-au rarit. A inceput sa imi placa MTV. Copacii intre timp au ingalbenit, iar oamenii au devenit tot mai bolnavi. Mi-am dat seama ca drumurile sint foarte rele, cartofii din gradina au gindaci de Colorado si Fat-Frumosul meu s-a insurat cu o alta fata. Eu am venit la studii in Iasi si numai uneori, cind mi se face pofta de placinte cu mere, imi amintesc de bunica. Bunica, in schimb, imi spune de fiecare data cind ma vede ca imi lasa casa. Si gradina. Si marul din fructele caruia imi facea placinte. Numai ca ea nu stie ca mie imi place de mult timp Nutella.

Lina VDOVII