Cu Soarele în buzunar

Chiar dacă am auzit de ne­nu­mă­rate ori în ultima vreme că au­rul este cea mai sigură in­ves­ti­ție, mie nu mi-a plăcut niciodată. Nu știu dacă e din vina strălucirii găl­buie, a faptului că există ne­nu­mă­ra­te bijuterii opulente sau a din­ți­lor vecinului de la doi, pentru mine aurul însemnă doar un metal găsit pe placa de circuite a lap­to­pului. Poate aș fi înțeles mai bine da­că aș fi prins o goană după aur ca-n America, unde într-un oraș construit peste noapte, o tigaie în mînă și niște ochi ageri mi-ar a­sigura traiul pentru vreo trei vieți.

Însă, mai important decît va­loarea sa, oala de la capătul cur­cu­beului are o simbolistică aparte și aici nu mă refer la aia prin care-ți desfaci fastuos penele, precum un păun, ci la cea de învingător. Cînd am urmărit pentru prima oară Jo­curile Olimpice, medalia de argint îmi plăcea mult mai mult decît cea a sportivului de pe primul loc și nu înțelegeam de ce oamenii au a­les o convenție conform căreia au­rul să fie atît de valoros, deși există metale mai rare pe pămînt, precum Iridiu sau Ruteniu.

Cine n-ar vrea să aibă un soare în miniatură pe deget sau la gît?

Dar, mai apoi, cu cît îl în­tîl­neam mai des cu atît îmi dădeam sea­ma că seamănă un pic cu Soa­re­le. Mereu arzător și strălucitor, ce nu ruginește niciodată. Cine n-ar vrea să aibă un soare în mi­nia­tură pe deget sau la gît? Azi îl vezi peste tot, pornind cu mînerele clă­dirilor importante și încheind cu ultimul model de iPhone. De a­ce­ea valoarea sa va rămîne de ne­clin­tit pentru multe secole de-acum încolo. Sau pînă cînd i se ter­mi­nă bateriile stelei noastre pre­fe­rate.