Cum ne-a păcălit televizorul

Pornind de la musical-urile de pe Broad­way și terminînd cu „reality-show”­-urile de mîna a doua, regizate și prost, spectacolul a avut mereu rolul de a produce afect. Te enervezi, te amuzi, empatizezi cu oamenii de acolo și cu vie­țile lor. Dar în momentul în care ai în­chis televizorul i-ai abandonat în cutia din fa­­ța ta și nu îi iei cu tine.

Vina oamenilor nu este că se uită la „Ro­mânii au talent”. Greșeala lor este că au transformat un show în realitate. Că au dat viață personajelor care, pînă la ur­mă, își joacă propriul rol pe scenă și că i-au numit cele mai mari valori ale noastre. În­să nu e nevoie de o emisiune precum „Ro­mânii au talent” ca să ne spună că ța­ra este împînzită de oameni talentați. A­vem o istorie de artiști, de scriitori, de spo­rtivi, de fizicieni, politologi etc. pre­miați internațional și recunoscuți pretu­tindeni. Faptul că străinii nu au auzit de­cît de Nadia, Hagi sau Țiriac e proble­ma lipsei lor de cultură generală și a noastră de promovare.

Vă spun, sincer, cel mai talentat din­tre români nu este un adolescent rapper, un mentalist sau un dresor de cîini, cum nici Inna nu e cea mai valoroasă cîn­tă­reață, Radu Mazăre cel mai bun primar, Dan Puric cel mai priceput filosof sau Cătălin Botezatu cel mai bun designer de chiloți din țară. Nu confundați ima­gi­nea mondenă a societății cu realitățile ca­re o străbat. Și nu vorbesc de sărăcie, su­ferință sau de prostituție politică. Ci de spă­lăcirea valorilor. Talentul nu se vin­de la kilogram, nu se predă în școli și nici nu poate fi element de măsurare a e­ga­l­i­tă­ții sociale. Sînt mulți care îl irosesc cum sînt mulți și cei care muncesc îndrăcit ca să îl capete și nu reușesc niciodată. A­cești oameni nu sînt cu nimic mai prejos decît vedetele fabricate în studiourile Me­diaPro.

Și nu pretind acum să scoatem din la­boratoare și de la cenacluri oamenii ta­le­ntați ca să-i punem în amfiteatre să le judece Mihai Petre, Andra și Andi Moi­sescu talentul. Nu.

Trebuie să în­țe­le­gem odată pentru totdeauna că televizorul nu ne arată rea­litatea. Că dacă stăm cu gura căscată sub prun așteptînd să ne cadă cireșe în gură s-ar putea să a­vem o surpriză. Mai zboa­ră și păsări.