De ce, tată?

Eram zilele trecute în staţia de tramvai din faţa uni­versităţii, iar lîngă mine era o fată care vorbea la telefon. Era foarte agitată şi părea că se ceartă cu persoana de la celălalt capăt al firului. „Dacă partidul actual face aşa de multe pentru noi, tinerii, de ce s-au scumpit aşa de mult alimentele de bază? De ce, tată?”, a spus ea foar­te intrigată. Întrebarea ei mi-a rămas în minte.

A venit tramvaiul, iar în capul meu aceeaşi întrebare nu îmi dădea pace: „De ce, tată?”. Lîngă mine s-a aşe­zat o bătrânică care ţinea în mînă o pungă de plastic. Pe scaunul din spatele ei stătea o tînără, care la un mo­ment dat se apleacă spre scaunul bătrînei şi o întreabă: „ Ai luat toată reţeta pentru bunicul?”. Bătrînei i se umeziră o­chii şi îi răspunse: „Doar medicamentele de inimă le-am luat. De restul nu am mai avut bani”. Fata s-a lipit de spătarul scaunului şi a rămas tăcută. În următoarea staţie am coborît.

Ajunsă în faţa căminului am împietrit, o haită de cîini bloca intrarea. Am aşteptat pînă au venit mai mulţi studenţi şi am intrat împreună. Pe hol, lîngă intrare, portarul vorbea la telefon: „Hai mă Adrian, vino mai repede ca mi s-a terminat tura aici şi trebuie să ajung la celălalt job”. Pe scări am întîlnit-o pe colega mea de cameră; era foarte supărată şi m-a întrebat dacă ştiu cînd intră bursa, pentru că trebuie să plătim căminul şi ai ei nu au bani să îi dea luna asta. I-am zis că nu ştiu şi a plecat spre facultate să întrebe.

Ajunsă în cameră, am sunat-o pe mama: „Ce faci mama? Eu am ajuns la cămin acum. Cînd vii acasă? Nu ne-am mai văzut de un an. Da, înţeleg că nu poţi să îţi iei concediu cînd vrei. Sigur, o să vin eu la vară în Italia, să ne vedem cu toţii acolo. Ai fost azi la sor-mea? Ce mai face nepoţica mea? A, eşti la muncă şi nu poţi vorbi. Bine, ne auzim mîine. Pa pa!”.

Am închis şi m-am dus lîngă geam. Afară s-a înnorat şi a început o ploaie măruntă şi liniştită. M-am pus pe pat cu ochii în lacrimi şi am şoptit: „De ce, tată?”.

de Diana MARCU