De la Dumnezeu citire

Cînd s-a împărțit lumea, toate po­poarele s-au strîns într-un consi­liu ca să-și primească orînduiala, rugîndu-se și scuipînd în sîn pentru bunăvoință și dărnicie. Englezii s-au băgat primii în față, cerînd su­pu­nerea celorlalte popoare și un continent numit după ei. Dumnezeu le-a dat ceaiul și i-a i­zo­lat pe o insulă.

Francezii au fost mai șireți și s-au arătat umili la început. Au vrut fi­ne­țe, au vrut să inventeze ceva ce nu se mai întîlnise pînă atunci și după care să îi recunoască toată lumea, sperînd în secret că îi vor înrobi pe englezi. Dumnezeu i-a făcut boemi și le-a dat limba șireată. Doar la să­ru­turi.

De nemți i-a plăcut lui Du­mne­zeu. A vrut să îi pună la cîrma tuturor celorlalte popoare și să formeze un imperiu pe care să îl conducă cele mai luminate minți ale lor, însă ei vo­iau păr blond și ochi albaștri. Du­mne­zeu i-a chelit și le-a dat musta­ță.

Elvețienii erau geloși. Au vrut o țară în care să își țină departe ne­ves­te­le frumoase de ochii lu­mii și vo­in­ța de a porni război. Du­mne­zeu i-a fă­­cut neutri și le-a dat cea­suri ca să aibă la ce se uita pînă trec ne­vestele gra­­ni­ța înapoi de la mus­tă­cioși.

Americanii și rușii au stat cu­minți și au așteptat. Cînd a venit vremea lor, nu au cerut nimic decît să poa­tă trăi în pace cu toată lumea. Șăfu´ le-a dat de toate, mai puțin pa­ce, punîndu-i mereu pe prima linie a răz­boiului. Supărați, ei au înălțat ra­che­te către cer și au încercat să a­jun­gă la Creator, pentru a cere so­co­tea­lă. Pînă acum au călcat numai pe lu­nă, mai au de muncit.

Românii au venit la întîlnire beți și voiau destrăbălare, conducători in­te­ligenți și prosperitate. Supărat, Du­­mnezeu le-a dat o praștie și le-a spus: „Cînd vă ajunge mirosul la nas, cînd marinarii și piticii v-au în­gro­­pat țara, trimiteți-mi praștia asta cu un balon și vă salvez.” Pe 4 octom­bri­e, balonul s-a spart și praștia că­zut în mare.

Cătălin HOPULELE