Democrația clanului Bărbulescu

Îngerii oamenilor ne-au aban­do­­nat. Au lăsat în urmă doar amin­ti­rile u­nei vieți liniștite pe care o că­u­­tăm a­cum frenetic, în fiecare stri­a­ți­e mur­dară a unei mese de bar. Ne hră­nim cu herții cluburilor pline de ti­neri care te invită să uiți, să rîzi, să bei, să dansezi pînă ce cazi obosit într-un pat de cămin, întotdeauna al­­tul, niciodată al tău.

Noi, cei care fugim de facultate și folosim o dată pe an permisul de la bibliotecă și atunci pentru a im­pre­­siona o fată, noi, cei care am în­vă­­­țat toate cluburile de fițe și știm să zîmbim frumos și fals în poze, noi nu vă putem ajuta. Nu putem sco­a­te ța­ra din criză, relansa economi­a, îm­bunătăți sistemul medical sau crește co­pii altfel decît în fața cal­­cu­la­toa­re­lor.

Noi, campionii distrac­ției, bă­u­tori profesioniști de be­re și Cola nu știm să facem nimic. Am putea ieși în stradă să strigăm din toți plămînii în fața prefectu­ri­lor că e vina voastră. Că voi ați greci­zat România, că voi ne-ați asfixiat cu grătarele voastre electorale, că ați construit vile și nu autostrăzi, că voi ne-ați învățat că mi­ta lovește mai cu precizie decît ori­ce pumn, le­ge sau bisturiu. Nu­mai că nu are rost.

Ne-ați învățat să stăm cuminți în fa­­ța televizoarelor și ne-ați dat un con­­­cert de sărbători pentru a nu uita că se mai mișcă ceva în țara asta. Și v-a mers. Ne mișcăm dintr-o groapă în alta, dintr-o discoteca în alta, din­tr-un magazin în altul. Sîntem ti­ne­ri și nu știm că am rămas fără vi­i­tor. Aș­­teptăm să ne anunțați într-o zi că e prea tîrziu, că nu se mai poate face ni­mic, dar că nu are rost să ne pa­nicăm și, Doamne ferește să pro­tes­tăm, totul e sub control, iar noi trăim bine.

Livia MOVILESCU