Din deșertul pensiilor

Toți s-au concentrat în ultima pe­rioada pe alegeri. S-au făcut tot fe­lul de campanii pentru a încuraja tinerii să iasă la vot, iar cei de vîrsta mijlocie și pensionarii știau deja pe cine vor alege. Candidații au fost che­mați pe la televiziuni, dar nu atît ca să își expună ideile și propunerile pentru viitorul țării, cît pentru a face circ.

Victor Ponta, președintele care unește, renunțase la tradi­țio­na­lele găleți cu ulei și făină și începuse să trimită mesaje prin care ne chea­mă la vot fiindcă „Trebuie să oprim regimul Iohannis/Băsescu!”. În loc să se fi concentrat strict pe campania lui cu afișe și discursuri despre mo­ti­vul pentru care să îl votăm, în­ce­puse să arunce în candidații de care se simțea amenințat și să în­toar­că lu­mea împotriva lor precum con­du­că­torul unei revolte. Însă, în toată campania, prea puțin am auzit despre viitorul României. Doar ace­lea­și promisiuni de cînd mă știu. Dacă toți cei care au fost la putere s-ar fi ținut de cuvînt, promisiunile care ni se tot fac nu ar fi fost aceleași de 20 de ani.

Eu încă mai cred într-o Românie utopică și sper că pînă în 2030 mă­car jumătate din ea va fi reală. O Ro­mânie în care democrația nu va mai fi doar cu numele, în care politicienilor chiar să le pese de popor și re­for­mele luate să fie în interesul tu­tu­ror, nu doar al lor.
Însă realitatea actuală mă face să văd în viitor, dincolo de speranțele mele, o țară din care tinerii pleacă, din cauza faptului că nu li se pot asigura condițiile demne de trai sau din comoditatea de a schimba ceva. Și care se vor re­în­toarce poate doar să își tîrîie bă­trî­ne­țile acasă, sătul de străini.

O ța­ră a oamenilor triști, obosiți și stre­sați, nemulțimiți de sistem, dar prea lași și nepăsători ca să schimbe ceva. Cam așa se va transforma România în 2030 dacă se va continua cu lipsa de atitudine.