După apocalipsă vine sfîrșitul lumii

Nu mi-a fost dat să fiu nici zeu, nici semizeu, nici măcar o amărîtă de nimfă. Mi-a fost dat să fiu muritor și singurul lucru pe care l-am putut schimba la soarta mea a fost să nu fiu „muritor de rînd”. Și dacă n-am reușit să mă desprind din „rînd” prin nimic altceva, măcar sînt mulțumitor că mă număr printre supraviețuitorii apocalipsei din 2012 – și mă laud cu asta.

Aveam vreo 14 ani, o freză tip „castron”, o burtică respectabilă și un zîmbet pe care dacă îl afișam, mai ales în fața vreunei fete, mă făceam mai roșu decît semaforul din Piața Unirii. Pe scurt, eram un grăsuț adorabil și, în același timp, complet inutil pentru lumea în care trăiam. Îmi amintesc perfect ziua apocalipsei, de parcă ar fi fost ieri. Era o zi de vineri, 21 decembrie, un frig de crăpa asfaltul, iar eu îmi făceam traiul în preajma unui magazin alimentar, calculînd în minte prețul pîinii și iaurtului pe care trebuia să le cumpăr. În jurul meu, lumea era împărțită în două tabere care așteptau sfîrșitul fiecare în felul lor. Pe de o parte erau cei care se grăbeau, cu pungile de cumpărături în mîini, să intre în case, la căldură, întîmpinînd vacanța de iarnă și pregătirile pentru Crăciun ca orice român care se respectă. Pe aceștia i-am denumit în mintea mea, „normalii” – absorbiți de lumea lor, nici măcar nu știau că n-o să mai scoată cozonacii din cuptor, pentru că n-o să mai fie Crăciun, ca să-i mănînce. Iar de cealaltă parte se găseau „ciudații”, adică cei care stăteau acasă, cu toate cumpărăturile făcute, și se uitau la televizor, savurînd ultimele ore din viață în compania emisiunilor favorite. Eu nu mă număram în niciuna dintre aceste două categorii chiar dacă așteptam și eu apocalipsa alături de ei. Doar nu aveam să îl ascult pe bunicul cînd zicea că „nici apocalipsa n-ar veni în România”, fiindcă nu înțelegeam eu cum venea asta – să vină doar în străinătate apocalipsa?

Acum, la șase ani de la eveniment, văd că încă sînt în viață, tot cu burtică respectabilă, poate puțin mai înalt, însă am învățat să am încredere în bunicul. N-a căzut meteoritul în străinătate, fiindcă am tot ieșit din țară în ultimii ani și erau toate lucrurile în picioare, dar am o teorie pentru asta: l-au sfărîmat în spațiu rușii și americanii, iar resturile le-au dirijat spre străzile din România, pentru că aici oricum arăta ca după o ploaie de meteoriți, iar dacă n-a lovit în cap niciun mare demnitar, nici nu s-a sesizat nimeni.