E luni, bună dimineața și ție!
Pastila de după 2 martie 2015 Niciun comentariu la E luni, bună dimineața și ție! 12
În lumile unora nu se trăiește după reguli. Nici după cele impuse și nici după cele care ar trebui să fie de la sine înțelese. E mai ușor și mai plăcut să trăim ca într-o junglă și să ne comportăm asemenea unor animale care se recunosc și se apropie sau se îndepărtează după miros. Da, poți spune că ești parte dintr-o junglă atunci cînd interesul tău este mai presus de orice și atunci cînd ai băga în gură și ai rumega fără noimă cîte un stîrv găsit în cale.
Pentru că nu e normal, nu e etic și moral să pui fericirea ta pe cel mai sus piedestal și să te închini la ea ca la o icoană făcătoare de minuni. Pentru că nu e normal să mănînci bucăți din alte ființe numai ca să te simți tu sătul și împlinit, mai ales atunci cînd știi că gura aia a ta mare ar putea să se abțină.
Ți-ai construit o fericire numai din lașități și minciuni care zîmbesc în cel mai pervers mod din fiecare fotografie. Ți-aș scoate zîmbetul și ți l-aș pune la fiecare intersecție din oraș ca să rîdă toți și să se scîrbească toți de cît de hîd ești cu tot cu fericirea ta. Ți-aș agăța fericirea de un copac la care să nu ajungi și să te zgîiești la ea ca vulpea la struguri. Ca să vezi și tu ce înseamnă să scapi fericirea printre degete. Ți-aș pune în loc de nisipi în tălpi doar cioburi de sticlă care să-ți gîdile toate simțurile pînă ai să mori de atîta rîs. Da, aceleași tălpi cu care mi-ai înfundat orice urmă de fericire și aceleași tălpi cu care ai dansat peste simțurile mele pînă le-ai făcut una cu pămîntul. Te-aș arunca în coșul meu de gunoi și nici nu m-aș uita la tine atunci cînd vor începe boschetarii să te răscolească, ci aș sta pe margine ca la un meci de box și le-aș striga să te mănînce pînă la ultima înghițitură.
Pentru că cea mai groaznică pasiune a ta e să te iubești exagerat de mult, iar cel mai mare viciu e că ești de un egoism cum rar mai există.
Adaugă un comentariu