Electoratul se face din vorbe
Pastila de după 23 ianuarie 2008 Niciun comentariu la Electoratul se face din vorbe 4Omul politic, in crincena si salbatica lume a diplomatiei, trebuie sa vorbeasca pe limba poporului. Numai asa imi explic cum un proverb improvizat si nelalocul lui sau un “Pac-pac” pot face mai mult decit un argument bine fondat.
Si cum sa nu prinda mai bine la mase o anecdota ieftina si incorecta decit o teorie politica? Cum altfel unul ca Becali, care se autoproclama “un dresor de oameni”, probabil dupa o indelunga experienta la ferma, sa nu aiba partid politic, simpatizanti si rating cind apare la vreo emisiune?
Pentru ca ne prinde in fata ecranului ca la un spectacol de Caragiale. Circotasii fac rost de subiecte de poante pentru emisiunea de miercuri seara, Academia Catavencu mai scoate un numar in care ii satirizeaza in imagini pe prima pagina, Elodia ajunge la episodul 201 si viata merge mai departe. Noi ne amuzam, ridem, chicotim, ii birfim pe la colturi, dar ce putem sa le facem, sint ai nostri. Iar printr-un mod pervers si enervant, imaginea le creste, la fel si voturile. Ii parodiem, dar tot pe ei ii alegem.
Pe cine sa voteze omul de rind care oricum nu citeste sau nu sta sa-si bata capul cu vreun program politic? Pe cine sa tina minte? Politicianul care l-a facut sa ii intoarca spatele fluturindu-i sub nas replica: “Ne mai lasati cu minciunile voastre?” sau bufonul care i-a servit una tare: “Pasarica, facem o politica impreuna?”
Nicu Leon, fost revolutionar, il injura pe Iliescu la intilnirea membrilor Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala, stiind ca e filmat. Acesta isi pastreaza calmul si, mizind pe imaginea de “simpatic al poporului”, ii raspunde cuviincios: “Esti o puslama”.
Nu stiu de ce nu ar aparea la televizor cu astfel de anecdote si glumite si in alte ipostaze. Vrem sa ii vedem in reclame la sucuri, detergenti si bere la doi litri.
Treaba ar trebui sa devina mai serioasa cind gravitatea vorbelor este sporita. Astfel, dupa spusele unui fost Ministru al Finantelor, “Lumea are voie sa aiba doua conturi: un cont in lei, un cont in valuta si un cont in investitii. Mai mult nu”. Romanul se multumeste cu un singur cont: investeste in politicieni si intr-un an, isi mai ia o Dacie.
Ioan STOLERU
Adaugă un comentariu