Epifanie în culori cerate

Mi-a luat 20 de ani ca să pricep că ghetele date cu cremă tuciurie sînt carapace cu blană pentru do­rin­țe înă­bușite. Pînă mai ieri, le-am tic­sit cu ju­­cării de pluș, portocale cu parfum de decembrie, bomboane prea dulci cu înveliș de sta­niol și cărți de co­­lorat. Mereu co­loram și din­colo de linii; nu citeam mai ni­ciodată cat­re­ne­le din josul pa­ginii, scrise cu litere groase, ma­ri, care de ce­­­le mai multe ori acopereau col­­­țul desenului la care lucram sîr­­gu­in­cios.

Poezia mea erau imaginile ca­re lu­ceau în hașurile cerate aruncate de­zor­donat pe hîrtia velină. Ale­geam desenele prefe­ra­­te și rodeam vîr­ful creionului cerat nehotărîtă de unde să în­cep. Aveau pa­gi­ni albe, lu­cioase, groa­se sau sub­țiri, cu co­perți de carton și li­te­re în relief cu nu­mele po­veștii.

Am pierdut desenele conturate cu negru în bezna din ghetele blă­ni­te cu șireturi lungi. Astăzi aștept în în­tuneric să apară ciocolățele cu no­uă pătrate umplute cu cremă de lap­te și ouă Kin­­der și nu găsesc de­cît li­tere mici sau cat­rene care nu mai rimează și nu-mi amintesc acum da­că au rimat vreodată. Pentru că atunci cînd aveam me­lo­dii surde în tîmple și note muzicale, le ignoram pentru contururi groase pe care nici măcar nu le res­pec­tam și mă îm­bă­tam cu parfum de portocale proas­­pete.

Mi-am legat șireturile într-un nod gros, pescăresc și am mers mult prin praf și noroaie. Sînt atît de pră­fuite că nici cea mai moale și lu­cioa­­să cremă de ghete n-ar face vreo diferență. Nici nu mai fac ace­lași sunet cînd pășesc. Aș putea să mai caut cărți de colorat și ciocolată cu lapte, dar azi nu văd decît cat­re­nele cu vers alb.

Alexandra PANAETE