Eu îl ascult pe tata
Pastila de după 20 mai 2019 Niciun comentariu la Eu îl ascult pe tata 29Cînd eram mică și venea perioada în care se vota îmi doream tare mult să pot face și eu asta. La noi în sat trebuia să se aleagă un nou primar, așa că am mes cu bunica la secția de votare care era la școala din sat. Eram așa de încîntată că bunica a fost de acord să mă primească și pe mine cu ea într-una din acele cabine micuțe, încît nu m-am putut abține să nu îmi ștampilez un „Votat” pe mînă. Am ieșit cu mîna în sus și le arătam doamnelor de acolo că am votat și eu.
În afară de ziua aceea eu nu am mai votat niciodată, și nu pentru că nu am vrut, ci pentru că nu am avut vîrsta necesară. Acum, urmează să particip pentru prima dată la vot și mă cam tem de acest lucru. Mă tem pentru că știu că de votul meu depind foarte multe lucruri și de aceea citesc de cîteva săptămîni toate știrile despre politică care îmi cad în mînă. Am mers la protest, am discutat cu oameni mai deștepți decît mine despre ceea ce s-a întîmplat acolo, am ascultat tot felul de emisiuni radio despre importanța votului și toate astea nu au făcut decît să mă înspăimînte și mai tare.
Și ca orice copil care se sperie am fugit la tata și l-am întrebat ce este de făcut acum?! Tipic tatălui meu, mi-a spus că dacă nu am încă o părere clară despre ceea ce se întîmplă în jurul meu ar fi bine să merg și să îmi anulez votul, dar important este să merg. De cînd mă știu, tata nu m-a lăsat să stau acasă, nici măcar în clasa a III-a cînd eram răcită bocnă și abia reușeam să vorbesc. Atunci m-a luat de mînă și m-a dus el la școală ca să vadă „doamna” că sînt răcită și că de asta stau acasă.
Eu o să îl ascult pe tata și o să merg la vot, am timp pînă atunci să mă hotărăsc cu cine votez, deja mi-am creat niște idei despre fiecare în parte, însă cu siguranță voi ieși din nou cu un „Votat” pe mînă.
Adaugă un comentariu