Factor de impact? Zero

Pastila de după Niciun comentariu la Factor de impact? Zero 6

Una dintre cele mai mari ironii ale școlii românești este goana după profesori. Dacă în liceu, în gimnaziu, elevii fug de profesori, la universitate studenții aleargă după ei. Fiindcă în învățămîntul superior, prioritățile se schimbă, și pentru unii, și pentru alții. Dascălii care le-au îndrumat pixul cînd făceau purcei pe foaie, diriginții care le ascultau problemele și le motivau absențele deși miroseau de la o poștă minciuna sînt înlocuiți de profesori. Profesori care vin în fiecare zi să vorbească în fața unui amfiteatru plin ochi cu studenți, ale căror fețe se topesc una-n alta. Profesori care sînt împinși din spate să fie productivi, să cerceteze, să inoveze, dacă vor să fie plătiți.

Și dacă, din greșeală, există cadre didactice care doresc să lucreze doar cu studenții, care sînt capabili să asimileze cercetarea din domeniul lor, să o înțeleagă și să o utilizeze dar care să nu semneze în subsolul articolelor științifice, atunci facultatea îi plătește la nivelul personalului auxiliar. Adică personal dispensabil. Dacă există profesori care ar dori să-și petreacă mai mult învățînd numele studenților decît jonglînd cu factori de impact și scoruri de influență, să-și pună pofta-n cui de la o leafă de membru al corpului academic universitar. Ei vor fi plătiți ceva mai bine decît un portar.

Ce pretenție poți avea ca unui cîine să-i placă pîinea dacă-l hrănești numai cu fripturi? Cum să te aștepți la activitate didactică de calitate de la un profesor care este promovat doar pentru munca din laborator și cea din fața laptopului? Cînd norma didactică devine pentru el o obligație, cum este pentru studenți prezența la seminarii, cum te poți aștepta ca el să treacă bariera catedrei? Însă dacă mai dorim ca învățămîntul să nu se transforme într-o întreprindere robotizată, trebuie să o facem.

Stimați profesori, nu ignorați cea mai frumoasă parte a vieții de dascăl pentru că universitățile și studenții au nevoie de dumneavoastră, chiar dacă nu o știu. Bucurați-vă de acei cinci oameni dintr-o sută care știți că vor avea un viitor datorită dumnevoastră. Gîndiți-vă că, întîlnindu-vă, au ieșit din mediocritate. Și, ținîndu-vă strîns de gîndul acesta, nu renunțați și nu faceți concesii pentru nici o generație! Nu încetați să învățați numele studenților!

Autor:

Cătălin Hopulele

Director la Opinia studențească, reporter Ziarul de Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top