Fii oaia neagră, nu ciuma turmei!

Iubesc ziua de 1 mai. Iașul este gol, te poți plimba pe Copou li­niș­tit, găsești o bancă liberă la umbră și faci 15 minute cu autobuzul din rondul de la Agronomie pînă în Tudor. Îi iubesc pe toți oamenii ca­re pleacă la grătar, fie că o fac la Ci­ric sau merg pînă la Alba Iulia, și cred că astfel de „sărbători” sînt să­nătoase pentru orășenii care, îm­bîcsiți de aglomerație, nervi, cla­xoane și stres, redescoperă Ia­șul. Și nu doar ieșenii. De 1 mai, jumătate dintre studenții din sala de cinema a mall-ului erau străini. E­ram un turn al lui Babel și rî­deam pe șapte limbi, arabă, turcă, ro­mână, ebraică și nuanțe de franceză și engleză deformate.

Zilele în care orașul rămîne pus­tiit de exodul în căutarea mi­cu­lui de aur și a elixirului la PET arată altfel. M-aș hazarda să le spun chiar magice. Nici șantierele nu ne mai înăbușă cu praf, mu­ni­ci­palitatea nu are timp să mai taie copaci, toți candidații își mută campania electorală între grătare și, în sfîrșit, bunul simț se stre­coa­ră în sînul Iașului, printre cei ră­mași. Chiar și în centru, printre o­uă­le imense ale primăriei și iepurii siniștri, erau cupluri de bătrîni care se plimbau, la braț, liniștite.

Mai știți cerșetorii care-și fă­cu­seră ca­să la intrarea în Mitropolie? Erau probabil la Ciric de 1 mai, și sin­gurele zgomote care răzbăteau pie­tonalul erau născute de clo­po­tele catedralei ortodoxe, proaspăt schimbate. Toate magazinele însă sînt deschise, de la prima pînă la ultima oră, fiindcă mini-vacanța de 1 mai e doar pentru  bu­ge­tari. Nu mai este coadă la Petru, la crem­­vuști înveliți în aluat fier­binte, iar livrările acasă de la orice pi­zzerie nu mai durează o oră, ci 30 de minute.

E frumos să fii ultimul miel ca­re nu trece strada împreună cu turma. Pe jumătatea ta mereu va fi mai multă iarbă și mai multă umbră, pentru că nu trebuie să o îm­parți cu alte 200 de oi. Îmi în­chipui însă cum s-a dat, și anul a­cesta, lupta pentru fiecare colț de um­bră la iarbă verde. Cum fumul de la un grătar acoperea alte cinci, cum din trei mașini parcate bot în bot se auzeau patru tipuri de mu­zi­că, de la manele la populară. O­bi­ceiul ăsta cu grătarul de 1 mai e la fel de prostesc ca cel cu sa­cri­fi­catul miilor de miei de Paște. De 1 mai însă turma nu moa­re, ci behăie liniștită în drep­tul fiecărui firicel de izvor, în care-și varsă, la sfîrșit, toate gunoaiele.