Fiii rătăcitori s-au regăsit

De ziua ei, România a primit în acest an cel mai frumos cadou. Dez­golită de milioane de români care și-au găsit refugiu în brațele unei al­te țări care le asigură si­gu­ran­ța zilelor viitoare, și-ar fi dorit ca de 1 Decembrie să îi aibă pe toți aca­să, ca într-o familie reu­ni­tă. Nu a fost și nici nu va fi așa prea cu­rînd. Unii nu se vor întoarce niciodată în brațele celei care i-a dezamăgit sau care le-a șters șan­sa unei vieți tihnite, meritată. Însă, cei care au mai avut un gînd bun pentru țara-mamă, de la mii de kilometri dis­tan­ță, cei plecați i-au oferit șansa la o schimbare.

Poate nu cea mai bună, poate nu una sal­vatoare, însă una care a arătat că cel mai frumos ca­dou este să arăți că îți pasă, că ori­ce efort nu este prea mare atunci cînd vrei. Cei din afara granițelor au ară­tat asta stînd ore întregi la coadă pentru a aduna vot cu vot pentru o schimbare, iar cei din țară în stra­dă, fă­cînd astfel un soi de unire ne­pro­gramată, dar sinceră. O bu­cu­rie ca­re a meritat orele de aș­tep­ta­re, frigul îndurat și care a anulat teama unei de­zamăgiri. O bucurie care poate că se va resimți și atunci cînd românii vor ieși, pentru a 96-a oară în stradă să săr­bă­to­rească o unire de care doar au au­zit și pe care nu au avut șansa să o și tră­iască. Însă acum, ei o au pe a lor.

Poate că nu ne-am luat țara îna­poi așa cum s-a tot zis, într-un mod pu­țin exagerat, însă i-am schimbat măcar fața. I-am șters măcar pentru o pe­rioa­dă tristețea de pe față și i-am redat speranța că românii nu sînt doar de­lă­să­tori și că nu așteaptă doar minuni. Minunea și-au făcut-o ei cu propriile voci care au scandat, cu propriile mîini care au votat, chiar înainte de zi­ua ță­rii, ca cel mai frumos cadou pe ca­re îl putea primi.