Ghinion de vrăjitoare

Deschide Cartea Cărților și des­crie cu vîrful ascuțit semne care pentru ea nu înseamnă decît cerneală îm­prăștiată pe fila albă. Pentru fi­e­care, semnele contează doar atît timp cît sunt mai mari decît ale celorlalți. Se hrănesc cu invidia pe care o vor stîrni.

Pentru toți în afară de el. De cînd stă în prima bancă parcă îl doare și mai tare. Cu inima chircită ca în strîn­soarea unui clește, pleacă fruntea cînd penița ei alunecă și sfărîmă vise și um­flă egouri dintr-o mișcare. Ase­meni unui fier înroșit pe pielea lui sim­te fiecare picătură de cerneală. Știe că fiecare mișcare a peniței ei du­ce visul lui și mai departe, pînă se destramă de tot. Fir cu fir. Și își do­rește atît de mult o bicicletă. Nu așa scum­pă, cum au băieții din cartier. Nici măcar nu vrea steluțe fosforescente prinse de spițe. Vrea doar o bi­ci­cletă cu un coș în față. Să-i culeagă flori în el și să i le dea cînd iese di­mi­neața pe poartă și să plece repede înainte ca ea să-i întîlnească privirea. Sau să pună cărți în coș și să o spriji­ne de copacul sub care citește în toa­te zilele de vară. Și să îl poarte prin ploaie pe aleile pustii. Măcar atunci nu ar mai fi atît de singur. Vede cum bicicleta este strivită sub greuta­tea temerii lui.

Cînd vine rîndul lui, ca prin far­mec, vrăjitoarea nu mai are cer­nea­lă. Acum taie în hîrtie și cicatricea nu mai apare pe pielea lui. Sin­gurele urme sînt de la căzături. Dar bicicleta îl ajută de fiecare dată să se ridice. A înțeles că semnele ră­mîn pe hîrtie, iar visele, visele vin du­pă tine.

Ramona BALABAN