Ghiocei cu “Rom”

Intotdeauna se gasea vreo colega de-a mea sa ma anunte ca urmeaza “venirea primaverii vesele”. Nu am sa uit niciodata cum acea veselie cuprindea deodata toata partea feminina a clasei. Treptat, frenezia lor devenea o agonie pentru mine. Zi de zi ma gindeam numai la cite martisoare am sa primesc si la cite cadouri urma sa fac la rindul meu. Totdeauna speram la o gripa aparuta din neant sau la un “deces imaginar” in familie. Evident ca nu se intimpla asa ceva, iar de 1 martie, momentul in care “primavara vesela” pasea pragul clasei mele, eram mai sanatos si mai “verde” decit orice ghiocel scos la vinzare de femeile din piata.

Cu inima in dinti, cu parul pieptanat intr-o parte si cu pieptul tremurind, mergeam la scoala. De indata ce intram in clasa, fetele se invirteau mai ceva ca albinele dornice de polenul lalelelor. Cu un rinjet catalogat de mine machiavelic si cu un martisor in mina, indreptat spre mine, semanau cu vrajitoarele din niste desene animate de pe Cartoon Network. Ei bine, imi acceptam  acea medalie, care de fapt semnifica apropiata relatie dintre mine si respectiva, cu o oarecare umilinta si frica. Frica pentru ca ma gindeam ca peste fix o saptamina urma sa le dau si eu o ofranda, insa mult mai mare si mai costisitoare. Cel mai stinjenitor moment era cind ajungeam acasa. In fiecare an, fara nici o exceptie, am auzit aceeasi replica din partea fratelui meu Razvan, “Dar tu ce le iei inapoi? De unde ai bani? Nu trebuia sa le primesti!”.

***

Pentru a lupta contra tendintei mondiale de a transforma orice sarbatoare pura si inocenta intr-un prilej de a cheltui bani, am decis ca in clasa a patra sa nu mai dau nimic fetelor. Am mincat 15 ciocolate “Rom” de unul singur.

George GURESCU