Hai să ne-ntoarcem în timp…

Obișnuiam să stau seara la povești cu bunicii mei, pînă tîrziu. Și-mi povesteau mereu atît de veseli cum a fost copilăria lor. Despre cum era, pe vremuri, la școală. Despre cum și în ce împrejurări s-au cunoscut. Îmi mai dădea, bunica, lecții despre iubire. Cel mai drăguț era cînd mă punea să „o înveselesc” cu melodia lui Florin Chilian, Zece. Îi plăcea așa de mult. Surîdea precum un copilaș pe care îl scapi într-un magazin cu jucării atunci cînd o asculta. Și oare de ce avea efectul ăsta asupra ei? Ei bine, bunicul era un adevărat romancier. O surprinde mereu cu cîte un buchet de flori, cu cîte o masă pe care o pregătea chiar el, în secret, în timpul în care bunica își face cumpărăturile la piață. Odată, a așteptat-o acasă cu masa plină de bunătățuri și două lumînărele rotunde, pe care le cumpărase bunica pentru biserică, așezate pe o parte și pe cealaltă a mesei. Bătrînica mea a rămas atît de plăcut surprinsă de surpriza pe care i-o pregătise iubirea vieții ei încît a izbucnit în lacrimi de bucurie. A uitat că o dureau toate, că era obosită; a uitat chiar și de factura la lumină pe care a gasit-o în poartă și pentru care avea să îl certe pe bunicul care era mereu neglijent cu becurile: „Nu știe deloc de economie” spunea bunica cît era ziulica de lungă prin casă. S-au așezat amîndoi la masă iar pe fundal se auzea melodia cu pricina. De atunci, ori de cîte ori îi vine vreun nepot în vizită îl roagă să îi pună să cînte muzica aia frumoasă, căci numai așa o mai poate asculta să își amintească cum a facut-o bunicul să plîngă așa de tare.

„În ziua de azi, copiii nu mai știu cum să distingă muzica bună de cea urîtă și vulgară. Își fac idoli care mai de care mai avuți, care nu au nico școală, care fac muzică fără să înțeleagă măcăr ce cîntă. Și sărmanilor noștri puiuți le place, Costele. Ascultă zi și noapte aceleași versuri fără ca măcar să empatizeze cu ele, nedîndu-și seama.” Spune bunica către bunicul, neîncetînd să se uite fix înspre mine, de parcă îmi spunea că mă încadrez și eu în acea categorie. „Să nu te gîndești, Lenuțo, ce revoluție ar face din viața lor cănd le-or muri idolii, feri’ Doame. Unde-s vremurile noastre, oare?!”

de Elena VODĂ