În căutarea unei dogme

Încă de cînd facem cunoștință cu lumea, corpurile firave ne sînt bombardate cu zeci de informații care ne stră­pung adînc, pînă în textura sufletului, precum caninii unui lup ce-și înș­fa­că prada. Nu știm prea multe, și nici nu ne gîndim să punem la îndoială ceea ce ne imprimă simțurile care re­fu­ză orice pauză. Mai tîrziu, acceptăm cu ușurință toate convențiile care ne sînt transmise de către părinți, bunici, sau profesori, și învățăm să credem cu tărie în tot felul de lucruri.

Dacă ești cuminte, vine Moș Crăciun și-ți a­du­ce cadouri, dacă mănînci tot din farfurie, o să fii puternic precum un su­per-erou, dacă o să înveți bine la școa­lă, vei ajunge director, sau dacă furi, și îți însumezi ceva ce nu-i al tău, trebuie să-ți asumi o pedeapsă.

Omul nu este un prădător, ci un su­pra­viețuitor. Simpatizăm poveștile cu final fericit, și ne place să credem că trebuie să existe, indiferent de religie, o ordine a Universului, o moralitate ne­ș­­tirbită de la care nimic nu se poate abate. De fapt, ne apucăm orbește de toate capetele de sfoară, și ne punem speranța în cele mai mărunte lucruri, pentru că la urma urmei, cu toții trebuie să credem în ceva.

Însă, ce se întîmplă atunci cînd cre­zurile și certitudinile ne sînt înș­fă­cate, iar confuzia își marchează teritoriul în interiorul nostru? Balanța se înclină strîmb, iar dezamăgirile și ne­îm­pli­ni­ri­le își ascută încet unghiul față de sol, pînă ce se prăbușesc aseme­ni unui nuc zdrobit de timp, și ne trans­formă în niș­te golemi din fier. Sfîr­șitul lumii nu vine anul acesta. Au spus-o atît ma­ia­șii, cît și oamenii de știin­ță, însă, 2012 e un subiect în care poți să cazi ușor, odată cu clișeele ca­re ne in­toxică azi, precum criza financiară, po­­­li­ticie­nii co­rupți, sau ideea cum că ni­mic nu mai e ce a fost. Sînt mirat, totuși, că s-a uitat de încălzirea glo­bală.