Îngerii lui Charlie îşi iau zborul

„A fost odată ca niciodată”, cam aşa încep toa­te poveştile frumoase, însă, pot să vă spun de pe-a-cum că despre oamenii ăştia nu îmi ajung doar 3.000 de semne ca să vă descriu ce înseamnă ei pen­tru mine. Ne certăm, ne supărăm, ne împăcăm, ne iubim, ne numim simplu „Opinia stu­den­ţeas­că”. Ne găseşti în fiecare luni, miercuri şi duminică a­ici, la Casa de Cultură a Studenţilor, la ultimul e­taj, a doua uşă, cea pe care Andreea şi Aryna au decorat-o într-o zi, de sus pînă jos, cu pliante şi cu postere despre redacţia noastră. Atîtea lucruri vreau să scriu despre ce facem noi, cine sîntem şi cum ne distrăm încît nu ştiu cum să în­gră­mă­desc toate astea în pătrăţelul mic din ziar, însă consider că cel mai bine, cine doreşte să ne cunoască, poa­te să vină oricînd să vadă şi să se convingă singur.

O să dea aici peste cîţiva oameni minunaţi ca­re vin în fiecare săptămînă şi muncesc să ia­să ziarul pe care tu îl ai acum în mînă. Şi ei au facultate, examene, chiar şi licenţă, master, doctorat şi muncă, dar încă îşi mai găsesc timp să vină, să aducă subiecte, să facă teren şi să îşi petreacă toate zilele libere în cămăruţa asta mică. Nu mai sîntem atît de mulţi ca la început şi, chiar dacă nu pare cî­teodată, muncim de drag la fiecare pagină în parte, altfel nu am mai fi nici astăzi aici. Chiar da­că mai iese el cu greşeli, cu o poză mai în­tu­ne­ca­tă, un preţ sau o dată greşită, un nume stîlcit, iar Cătălin se supără foarte tare cînd se întîmplă asta, nicio şedinţă de luni, cea în care venim cu su­biecte pentru noul număr, nu aduce frustrările şi su­pă­rările de duminică.

Apropo de Cătălin, să ştiţi că e singurul ma­gician pe care eu l-am cunoscut vreodată. Ma­gi­ile lui, pentru mine, reprezintă momentele în care face să îmi încapă textele pe pagină, deşi ele sînt prea lungi şi aş fi putut să jur că trebuie să tai din fiecare măcar un paragraf, mai sînt momentele în care se supără şi găseşte într-o secundă o poză mai bună pentru pagina şase, pentru că a mea avea un watermark imens, magie mai e şi atunci cînd te ajută cu orice număr de telefon ai nevoie pentru a documenta ceva şi stă să citească texte sau să ma­cheteze chiar dacă a avut şi el, la rîndul lui, o zi grea de muncă. Chiar dacă nu se simte întotdeauna apreciat, am ocazia să îi spun că datorită lui am venit la „Opinia”. A intrat în amfiteatru atît de hotărît şi de sincer, spunînd că nu o să avem niciun beneficiu la facultate sau la examene, nu o să ne ajute la note şi dacă vrem, putem să venim să învăţăm să scriem. Am venit, am rămas şi nu mi-a părut niciodată rău.

Magie mai face şi Mo, cînd nu se alintă cu pră­jiturile aduse de fraţii Mihai, îşi găseşte întotdeauna timp să îţi corecteze „la sînge” fiecare text pe care i-l dai, fie că e în redacţie, fie că stă a­casă cu Oreo, pisica ei care îi distruge fiecare geantă pe care o lasă la îndemînă.

Mădălina scrie încă pe şapte, mereu în­tîr­zie, dar are noroc că scrie tare frumos şi e păcat să nu o citiţi, Lupu urmează să vină şi sperăm că poate o să aducă şi masca de cal şi poate ieşim în seara asta, toţi, la o bere. Io­nuţ, Florentina, Antonela şi Maia „se luptă” cu tim­pul între e­xa­mene şi textele pe care le mai au de scris şi de documentat, iar Elena ne-a promis că vine şi la anul deoarece i-a plăcut tare mult aici.

În redacţie mai sînt Aryna şi Andreea. Le-am lăsat la urmă cu un motiv. Noi sîntem un fel de „Îngerii lui Charlie”, peste tot împreună şi ni­­cio­dată separat. Minunatele astea au fost singu­re­le me­le prietene din facultate şi ne-am împrietenit a­ici, la „Opinia”, singurul loc în care chiar poţi să te apropii atît de tare de un om încît să nu mai vrei să se termine facultatea deoarece asta în­seam­nă că o veţi lua pe drumuri separate.