Inima și ghepardul

Cred că eram în grupa mijlocie sau mare cînd mi-a plăcut prima dată de un băiat. Îl chema Adrian, avea ochii căprui și părul blond. Interesant e cum mi s-au schimbat gusturile privind băieții, acum preferîndu-i pe cei cu șuvițele închise la culoare și cu ochii verzi ori albaștri. Nu îmi amintesc cum începusem să-l îndrăgesc pe Adi, însă ceea ce este cert e că toți copiii din grupă știau asta. Am fost înscrisă la o grădiniță cu program prelungit, așa că petreceam acolo mai mult de jumătate de zi.

Odată, stăteam la masă cu vreo șase fete, cînd l-am văzut pe băiatul care-mi făcea inima să bată mai repede decît aleargă un ghepard – cu vreo 120 km/h – că mergea alături de doamna îngrijitoare spre toaletă. Era alb la față, își ținea mîna la gură și se uita în jos. „Iubitului tău îi e rău”, mi-a spus una dintre colege, iar mie mi s-au înroșit obrajii de parcă eram un ou de Paște. El nu mă plăcea pe mine, fiindcă o prefera pe Ioana, care era deja iubita lui George. Toți băieții o preferau pe Ioana. Poate din cauza părului ondulat și de culoarea castanei, ori din cauza zîmbetului larg ce lăsa să i se vadă două gropițe în obraji.

După ultimul an de grădiniță, adică grupa pregătitoare pe atunci, Adrian a plecat la școală. Eu am rămas tot în aceeași grupă, fiindcă mamei îi era frică că voi adormi cu capul pe bancă și considera că nu sînt tocmai pregătită pentru a căra un ghiozdan plin de cărți și nici să fac teme la Matematică nu mă credea în stare. Odată cu plecarea băiatului cu ochi căprui, parcă au plecat și sentimentele mele puerile pentru el. Astfel, pot spune că nu prea știu ce s-a întîmplat în al doilea ultim an pe care l-am petrecut printre copii și doamne educatoare.

Fiindcă tot a fost Valentine’s Day dar nu mi s-a întîmplat nimic, că doar na, poate e după naționalitate și doar americanii au cum să spună în acea zi că sînt într-o relație, sper ca de Dragobete să primesc un mesaj pe Facebook de la Adi. Am putea povesti, iar de data asta ar fi posibil ca și lui să îi placă de mine. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg, însă totuși, sîntem amîndoi studenți la aceeași universitate – poate ne vom întîlni chiar pe scări, lîngă lift, la etajul al doilea.

de Andreea CIBOTARIU