Judecă-mă!

„Cît e ceasul? Vai! Am întîrziat! Unde am pus gean­ta cu hainele de schimb? Offff, trebuie să fug spre sta­ţia de tramvai! L-am pierdut, iar stau jumătate de oră în staţie. Oare a început cursul? Sper să întîrzie profe­sorul ca să ajung şi eu în timp.

Am ajuns înaintea profului, ce bine! Azi stau în a doua bancă, prima e goală, iar în a doua mai sunt do­uă colege. Cred că azi o să ne aducă rezultatele la par­ţial, am fost puţini la examen. Tocmai ce spuneam, a venit cu foile în mînă. Nouă? Am luat nouă? O să mă duc la mărire cu siguranţă. Gata cu facultatea pe azi, la muncă de acum.

Nici nu ar mai trebui să merg la sală, la cît alerg du­pă tramvaiele astea. Sper să nu mă vadă nimeni un­de intru. «Bună şi ţie Geta! Da, sunt gata de mun­că; mă schimb şi încep». Of, nu îmi place aici deloc. Să în­cepem: «Bună drăguţule! Ce faci? Bluza să o dau jos? Sigur! De unde eşti?». Dacă ar şti bărbaţii ăştia că eu nu îi sufăr. De ce ai intra să vorbeşti cu o fata pe vide­ochat dacă ai soţie acasă? În fine, nu pot să îi judec prea mult, datorită lor am bani să îmi plătesc chiria şi facultatea. «Pa Geta! Ne vedem mîine!» Oare mama ce o face? «Săru-mîna mamă! Sunt bine, dar voi? Tata e mai bine? Mama, mă duc acum la bancă şi vă pun nişte bani, să ştii! Vă iubesc mult! O seară bună!»

Sper că mîine dimineaţă o să aud alarma de la te­lefon. *Beep-beep*. Ce mesaj lung, oare de la cine e? «Paula, să ştii că am aflat că faci videochat. Nu pot să cred ce fel de om eşti, te credeam prietena mea. Dacă ştiam că banii pe care i-am luat de la tine cu împrumut sunt făcuţi acolo nu îţi mai ceream. O să îţi îna­poiez cele zece milioane cînd o să pot. Să nu mă mai cauţi! Semnat, Georgiana». Ok, mă judecă. Nu-i ni­mic! Nu, nu o să îi cer banii înapoi pentru că ştiu că şi în familia ei este la fel de greu ca la mine. O să progra­mez televizorul să se stingă în 30 de minute pentru că îmi este frică de întuneric şi nu pot să adorm fără lumină.”

de Diana MARCU