La început a fost liberul arbitrul
Pastila de după 24 noiembrie 2014 Niciun comentariu la La început a fost liberul arbitrul 9Eroi. Așa ar putea fi caracterizați primii creștini. Erau disprețuiți de evreii care considerau că urmează un profet mincinos și de oștile romane că nu voiau să lupte. Era împotriva legii lor, căci Mîntuitorul propăvăduia dragostea și pacea, iar crima era un păcat capital. Asta, plus faptul că nu se închinau zeilor lor, împărații romani îi persecutau. Din acest motiv își făceau pe ascuns rugăciunile și celelalte practici, în peșteri sau locuri ferite de ochii lumii. După secole de chinuri, aceștia au căpătat libertate de practică în anul 313 d.Hr. prin Edictul de la Milano dat de împăratul Constantin.
De atunci creștinii tot sînt liberi, ba mai mult, și foarte influenți. Însă mulți au început să înțeleagă greșit această libertate. Au păstrat aceleași legi, dar în mare parte la nivel ideatic, nu și practic. O mare realizare a fost cînd au introdus religia în școli. Este un lucru bun dacă privești dintr-o perspectivă istorică. Poate e la fel de bine și din perspectivă religioasă, pentru că noi, ca popor, ne-am format creștini. Iar acest lucru e ca o validare în plus. Însă, cu noua hotărîre a Curții Constituționale, religia este pusă la încercare. Creștinii, dacă vor să fie din nou eroi, trebuie să lupte pentru principiile lor.
În România, cultele religioase au libertate, iar obligativitatea predării creștinismului este o nedreptate pentru celelalte și statul nu face decît dreptate. Cel mai bine ar fi ca fiecare elev, împreună cu părinții, să aleagă dacă vrea să aibă sau nu religia în orar. Căci pînă și Dumnezeu a zis: „Cere și ți se va da”.
Adaugă un comentariu