Le luam si o tricicleta?

Am acasa un canis negru cu urechi lungi – arata ca o oaie si nu-mi aduc aminte sa fi fost vreodata trist. Vecinul are un bichon rau cu parul si mai lung. Trebuie sa te chinui mult ca sa-i dibuiesti ochii. La fel si cu tipii astia, a caror cult creste mai ceva ca pretul petrolului: emo. Sau cum sa spunem mai suav “Romania te iubim ca ca tine nu gasim”. Acesti baieti care n-au mai incaput in castronul cu prietenii frumoase, cu fluturi si masinute care se strica usor. Ei s-au decis sa se taie cu unghiera si sa-si castreze papusile. Bun, am inteles, nu mai pot saracii adolescenti ca nu se simt de-ai nostri, adica lumesti, oameni care pierd vremea la o bere si copiaza la examene, s-au pierdut rau de tot in butoiul cu deceptii. Dar de ce trebuie sa socheze si se chinuie atit de rau sa arate ca ei nu mai pot de ura si revolta? Am priceput de ce punkerii isi fac creasta, chiar si lenea rockerilor de a se atinge de par vreodata; dar sa iti chinui parul sa stea nefiresc peste nas si peste ochi cred ca e tare nasol.

E ca si cum as pune perdelute la monitor ca e funny, sa ma necajesc sa vad ce-mi spune pe mess o tipa teribil de mihnita. Fandositi am mai vazut, sint de cind lumea – ei macar au constant grija sa respinga tot ce-i firesc pe lumea asta. Dar sa stai si sa plingi in mod regulat mai abitir decit un manelist ca viata-i cruda, nu mai inteleg. Cum nu inteleg nici bancurile pe seama lor. Avem deja trecute in folclor replici amuzante despre acesti copii. Ion si Maria vor un “Emo-kid”.

Catalin BUCEVSCHI