Libertatea se învață pe net

Nu mai putem fi denumiți simplu „audiență”. Ne-am plictisit să vă as­cul­tăm liniștiți mesajele. Ne-am cam să­tu­rat să vă vedem cum zîmbiți mulțumiți frecîndu-vă mîinile a cîș­tig pentru fi­e­ca­re secundă în care ne-ați mințit ochii și mintea cu o reclamă co­lorată.

De ce­le mai multe ori nici nu vă a­cordăm foar­te multă credibilitate. A­­vem propri­a noastră Constituție, di­­fe­rită de ca­­lul vostru de bătaie că­lă­rit la fie­care tur de scrutin. Sîntem chiar paș­nici. Nu ve­dem protestele ca un e­ve­niment de in­teracțiune offline, iar țara noastră vir­tuală nu a­re încă pensionari și nici un pre­șe­din­te aducător de vești proa­ste. Aici e încă bine. Blo­gurile nu sînt la che­re­mul mo­gu­li­lor, Michael Jack­son e încă viu pe You­Tube iar numă­rul de sms-uri de pe Twitter ar putea da peste cap cu u­șu­rin­ță indicatorul de vi­teză al unui Fe­rrari. România noa­­stră are un spor na­tural mereu po­zitiv, dra­gostea la un ma­il distanță, iar frumu­sețea ușor a­ju­sta­bilă în Pho­toshop.

Prieteniile se stabilesc după un click, o poză cu autor necunoscut și un pin­guin cumpărat prin Farmville iar că­să­toriile se fac în zece minute prin mă­rinimia unui preot protestant de la ca­pătul celălalt al lumii.

Aici chiar e de­mocrație. Avem loc pentru țigani, ma­nele, femei dez­bră­ca­te, copii talentați, cărți și podcasturi. Scurt metraje, ma­șini, haine, bijuterii, vul­cani, nori de cenușă, a­vi­oane pră­bu­șite și musulmani. Millatfacebook, Hi5, Bebo, Flix­ter, Kiwibox, Last.fm, Shelfari, Tumblr, Open Di­ary. Ne vedem în fața turnu­lui Eiffel, di­rect de pe Google Earth.

Livia MOVILESCU