Limba neînțeleasă a motoarelor

Mi s-a întîmplat să mă găsesc în­tr-un autobuz în mișcare și, în stînga mea, pe locul rămas liber, să se a­șe­ze o femeie tînără cu o fetiță. M-am li­pit de geam să le fac loc amîndurora, însă mama s-a ridicat în grabă și-a lăsat creatura mică să se lăfăie pe scaunul acoperit de-o husă învechită și decolorată, care n-a fost, totuși, lua­tă ca atare. Probabil, în imaginația-i, scaunul de-autobuz echivala c-un fel de tron sau c-un premiu pe care l-a primit, curios, fără să facă nimic în schimb.

După cîteva minute de discuții ne­înțelese de mine, o-ntrebare a părut, brusc, să aibă sens. Peste tot murmu­rul de voci și peste toate respirațiile încîlcite, s-a auzit, puțin descifrabil – „mami, autobuzul vorbește?”. M-am oprit la timp, înainte s-o aprob. Deja îi fusese spus un „da” și, drept ur­ma­re, o altă întrebare a continuat șirul – „Așa, ca mine, cu gurița?”. Am zîmbit și m-am uitat la ea cu niște ochi mari, care, pesemne c-au fost surprinși și de mămica tînără care-i tot aranja cîteva fie de păr blond din creștet. „Nu, nu din guriță. Din frîne, din motoraș”. Fetița a mai spus un „aaaa…” prelung, entuziast și aprobator, ca și cum una dintre problemele ei existen­țiale tocmai fusese rezolvată și-și găsise răspunsul, trecînd nonșalantă mai departe și văzîndu-și de trasarea unor floricele imaginare pe ge­nunchi. M-am trezit c-o imit în gînd și că, din nimic, odată cu răspunsul ei, s-a nimerit să-l primesc și eu pe-al meu.

Mașină, autobuz, tren – da, toate par să vorbească. Tot timpul. Să urle a­proape peste tot, la orice oră din zi și din noapte. Dacă-și pierd glasurile uneori, au claxoane și alarme. Tot își inventează noi coarde vocale, care par să încrusteze liniștea cu felurite modele și să nu se mai desprindă de ea; ba, din contră, să rămînă acolo, parte din ea, și să pară parte din tot ce-i fi­resc și nelipsit pentru cei ce văd lucrurile pentru întîia oară. Stau și-mi vi­ne greu să-mi imaginez un peisaj natural firesc, în colțul căruia pare să fi crescut, de nicăieri, și-o mașină. Cine știe cît de normal o fi?