Lîngă pubelă, cu mîinile împreunate

Laudetur Jesus Christus! Măr­tu­ri­sesc lui Dumnezeu Atotputernicul și ție, părinte, păcatele mele. Nu m-am spovedit de nouă luni. Am făcut ur­mătoarele păcate: obișnuiesc să trag cu urechea, mă hrănesc din containere, uit să mă rog dimineața și seara. Și plîng cînd văd sfîrșitul de la Titanic, la televizoarele din magazinul cu ma­și­nării electronice – dar asta-i prea pu­țin important. Eu sînt un om al străzii, fără mamă, fără tată. Niciunul nu m-a vrut, dar nu le port pică, s-or fi gîndit că nu-i merit. Eu mi-i închipui oa­meni buni, să știți.Eu sînt o fiică a lumii.

Lăsați, dar, vraful ăsta de păcate cu care-am venit, că-s singurele lucruri despre care pot și eu să spun că-s ale mele. Păcatele mele. N-am nimic alt­ceva al meu: șlapii sînt ai unei vă­du­ve de pe Lascăr, haina cu bumbi e a e­du­catorului din satul vecin – mi-a dat-o de 8 martie, zice ʼmnealui că e ziua fe­meii și de-aia. Ăstelalte de pe mine sînt ale oamenilor care au ce duce la gu­noi. Eu am venit în confesional nu pentru păcate, dar pentru ceva care mă zgîn­dăre noaptea, cînd pun capul pe mo­vilița mea de lut și mă-nvelesc cu sa­cii răpănoși de pînză.

Fata din blocul roz, Lena – care nu are mai mult de 16 ani, a lăsat o co­cu­ță în pubela de la colțul blocului. Era cu obrăjorii roz, avea buzele spoite într-un liliachiu sclipicios și-o jupă tra­să cu mult deasupra genunchilor. De toate, numaʼ rușine n-avea Lena as­ta. O clipă, părinte! Un moment scurt m-am gîndit dacă și mama era așa; m-am sforțat s-alung așa o imagine într-un așa fel de parcă aș fi alungat muș­te de pe-o plăcintă veche cu car­ne. Și pruncuʼ plîngea acolo, în mirosuʼ ăla, printre coji pătate de banană, sti­cle goale de Tanita și coajă de ou.

În nici cinci minute, văd cum o femeie, în jur de 30-35 de ani, venind din blo­cul de-alături, se uită scîrbită la co­pil și-azvîrle o sacoșă aburindă, fix lîn­gă ăsta micuʼ–alt copil. De ce facem atî­ția copii, dacă-i stivuim în pubele? Îmi pare rău de păcatele spuse și ui­tate, cer iertare de la Dumnezeu, iar de la tine, părinte, pocăință și dezlegare.