Liviuț, elev în clasa a II-a
Pastila de după 12 octombrie 2017 Niciun comentariu la Liviuț, elev în clasa a II-a 12„Ge-nun-che”. „Nu așa, Liviuț. Pune mîna sub bărbie și spune după mine: ge-nunchi.” Liviu repetă acum clasa a II-a, iar de cînd a început școala, mister Mihai se străduiește să-l dea pe brazdă pe năzdrăvan. Puștiul știe că are șanse mai mari să ajungă pe Marte decît în clasa a III-a, iar la finalul fiecărei zile trece prin fața catedrei și își cere scuze anticipat pentru greșelile pe care le-a comis.
***
E luni după-masă, Mister Mihai stă pe scaunul lui din fața clasei și se gîndește cu cît să mărească fondul obligatoriu-opțional al clasei. Închide ochii și socotește în gînd cît au costat manualele anul acesta, cînd Liviuț intră revoltat în clasă: „O zi dacă aș fi ministrul Educației, aș schimba cu totul învățămîntul românesc. Fiecare copil merită un viitor. Un viitor mai bun decît cel prezent. Uite că eu nu vreau să studiez cînd se scrie „copii” și cînd se scrie „copiii” pentru că lucrul acesta e simplu cînd îi explici cuiva…îl punem cu trei de „i” ca și roșii, trandafiri sau trandafirii roșii. Trebuie un manual de sport. Vedem reclame că trebuie să facem mișcare 30 de minute zilnic, dar nu prea știm să facem asta. Cred că e important ca un copil să știe cum să facă mișcare corect. Peste un an, elevii de clasa a V-a ar trebui să știe că prin cățărare, te poți urca cu ajutorul mîinilor și picioarelor pe diferite aparate sau obstacole naturale înalte, iar azvîrlirea se referă la aruncarea care se face cu mișcarea rapidă a unui braț. Ora de diriginție ar deveni oră de Consiliere și Orientare pentru că noi trebuie să venim cu educația juridică, educația pentru sănătate, educația pentru familie, educația de mediu. Poate chiar un manual unic, un compendium pentru clasa a V-a care să cuprindă șase arii curriculare…”
Mister Mihai tresare brusc. Se freacă la ochi și clipește de două ori. E salvat, doar a ațipit cîteva clipe.
***
Mă frec și eu la ochi și clipesc de două ori, dar pe mine nu mă salvează nimeni. Liviuț chiar e ministrul Educației.
Adaugă un comentariu