Mama soacra si raciturile de porc

“Trebuia sa trecem si peste asta”. Cam asa e si Craciunul, ca o vizita la mama soacra. Nu vrei sa o vezi, stii ca zimbetul acrit de pe fata ei te va face sa te ineci si cu ultima firimitura de negresa. Te duci la ea mai mult tirit de consoarta ta. “Doar stii ca in fiecare an mergem la ea. De ce te comporti ca un copil?” Pai pentru ca in fiecare an astept sa nu se mai procedeze la fel. Poti oferi raspunsul: “Draga, nu crezi ca sintem cam repetitivi?”. Si de fiecare data apare mama soacra, impopotonata din cap pina in picioare si cu un batic rosu inflorat pe frunte, de zici ca vine de la ansambul Doina Carpatilor.

Prima oara cind mergi la ea esti naiv, credul, poate un pic fraier, nu zic, crezi ca ai sa ai o a doua mama. Ce mai? Inca o data rasfatat, iubit si cocolosit, vorba aceea “ca la mama acasa”. O vezi deodata! Mare, toata rosie, de la sosete si pina la pietricica de pe inel. Se apropie si te cuprinde. Din mirosurile emanate de halat iti dai seama ca azi a facut ciorba de pasare, sarmale cu foi de varza si a prajit foarte multa ceapa. Iar vizita la ea dureza trei zile, un sfirsit de saptamina mai prelungit. In fiecare dimineata o privesti si te simti din ce in ce mai sufocat. Culmea, are acelasi halat pe ea, si parca mirosurile sint din ce in ce mai puternice. Simti si raciturile, pateul de casa, iar intr-un final, vinul care deja a inceput sa se acreasca.

Pleci fericit de la ea ca s-au terminat “formalitatile”, o lasi balta si te simti usurat. Apoi primesti telefon: “De Revelion nu veniti la noi? A adus Vasile niste afumatura de porc de la Popricani”. Lesini, cazi pe gheata, mergi la spital pentru ca ai facut indigestie. Urmeaza Anul Nou.

George GURESCU