Manifestul neputinței

Era o vreme în care cuvîntul penal era o noțiune ambivalentă, o struțo-că­mi­lă în jargonul puștanilor din spatele blocului. Dacă ceva era penal, era miș­to, foarte tare, ciment, beton. Apoi, pe­nali le mai spuneam amicilor cînd debi­tau prostii sau, mai degrabă, atunci cînd se maimuțăreau. Era, să spunem, o va­riantă mai caraghioasă a lui penibil.

Astăzi, însă, penal este echivalent cu parlamentarul, alesul poporului, ca­re are două case: Casa Poporului și bo­xa acuzaților din tribunal. Cu un infrac­tor-pînă-la-proba-contrarie desemnat de oameni, să le spunem neinformați, ca să ne reprezinte. Să ne deschidă ușa către o Românie nouă, către un 2013 în care figurile de vază ale politicii ro­mâ­nești vor fi Victor Ponta, Dan Voi­cu­les­cu, Gigi Becali, Dan Diaconescu și nelipsitul Traian Băsescu. Oameni ca­re ne-au promis că, prin coabitare sau ex­terminare, ne vor rezidi țara din te­me­lii

Mi-ar plăcea să pot spune, răz­vră­tit, că nu sînt de-acord. Însă i-am ales cu mîna noastră; am mers la vot și ne-am uitat cum USL-ul s-a vărsat deasupra României și harta noastră arată acum ca Marea Roșie. Are și același gust sărat de-ți crapă limba. Așa că am intrat în 2013 în patru labe și România nouă e la fel de primitoare ca o iederă. Nici nu mai contează ordonanța care piap­tănă Legea Educației, politica de bazar, scandalurile de la Cultură pînă la Sănătate și nici faptul că sînt mai mulți parlamentari decît încap în Casa Po­porului. Cel mai tare doare că ma­jo­ritatea care s-a prezentat la urne ne-a trans­format în preș pentru intrarea în această Românie rezidită.

Ne-a prins ca pe o Ana colectivă, într-un zid care ne macină moralul pe zi ce trece. Și în fața noastră, drumul se bifurcă. Dacă o luăm într-o parte și ne lăsăm pradă cimentului, îmbrățișăm ne­pu­tința, închidem ochii și stăm la căl­du­rică. Dacă o luăm în partea cealaltă, dacă ne zbatem și ne zvîrcolim, riscăm să fim ștampilați nebuni și decretați fraieri. Ca-ntr-o piesă de teatru în care actorii iau foc și spectatorii se uită rî­zînd la ei, crezînd că face parte din spec­tacol. Dar poate 2013 va fi anul în care merită să fim mai degrabă nebuni decît neputincioși și-n genunchi.