Miorita, sora Pamintului

La sat, domnule! La sat se gasesc cei mai buni prieteni ai mediului si ai planetei noastre palide. Nu la Bucuresti, nici la Timisoara si in nici un caz la sediul central al organizatiei Greenpeace. Aici, la tara, unde nici drumurile nu sint asfaltate si nici ciinii nu sint vaccinati antirabic. Batrinii care-si duc zilele intre biserica, pamint si gaini sint cei mai “verzi” dintre noi toti.

Culmea, nu a trebuit sa le bata in poarta vreun activist sau vreun politician (bineinteles, tot verde) ca sa-i indemne spre un nou mod de viata.

Asa au fost ei dintotdeauna si asa au fost si parintii lor, dar, din pacate, urmasii lor nu au mai mostenit acest obicei. Unii nu au nici acum televizor color, inca se mai uita la “Jurnalul de Seara” la acelasi Diamant, cumparat, probabil, atunci cind s-au casatorit.

A ramas cu acelasi mileu cu motive florale de acum 20 de ani, dar nu-i deranjeaza, nici nu stiu citi din ei

si-ar dori un televizor cu plasma, suspendat in dreapta icoanei cu Sfinta Maria. Le-ar ocupa mult prea mult timp ca sa-si caute un program la care sa se uite si, in plus, se “consuma curentu'”.

O ora vor sta “ecologistii” cu becul stins, iar pentru acest lucru, se face tam-tam in toata presa. Saizeci de minute de bezna or fi facind o economie a consumului de energie, dar cite ore stau cei de la tara fara sa aprinda un bec, sa tina un aparat de aer conditionat deschis sau sa utilizeze un cuptor cu microunde? Insa citi din ei au asa ceva?

Cu ocazia acestei zile, taranii ar trebui sa mearga in vatra satului, sa aduca boxele imense de la concertul Rolling Stones, sa fie si un joc de lumini care sa se vada pina la Tokyo, iar apoi sa inceapa cea mai “electrica” petrecere cimpeneasca de pina acum.

Uite asa, de data asta sa fie altii care sa stinga lumina pentru ei!

George GURESCU