Mofturi suprapuse

Ii rasuna in  Mp3 player o muzica ciudata, un zgomot continuu pe care il simte cu ochii inchisi. Cind se plictiseste isi invirte suvita impletita, mult mai lunga decit restul parului, aranjat intr-o zburlitura teapana. In discutiile cu colega de liceu, cu care seamana izbitor de bine, ii spune ca ii place “Rebelde”, chiar daca “ala” e homosexual sau ca muzica lor e prea comerciala. “Sint super, fac show”, ii zice intre doua bitiieli pe scaun.  Asculta si muzica baietilor alora machiati cu dermatograf din belsug si unghii vinete, “Tokio Hotel” parca, dar nu stie care ii place mai mult. “Sint frati, oricum amindoi sint draguti”, explica in discutia despre muzici actuale, tragind cu ochiul sa culeaga reactiile. Colega n-a intors decit un zimbet, atit cit sa inteleaga ca nu poate empatiza cu noua generatie.

Cu acceleratul de Constanta, pustii se intorc din tabara intr-o galagie tinereasca, deseori obositoare. Trasi la indigo, cu haine suprapuse in miez de vara, cu ochii umbriti de un negru suparator si plini de cercei pe unde nici nu te astepti, copiii “emo” fac filosofie, isi pun intrebari cu “daca…”, se incurca in cele mai vagi raspunsuri, iar cind incep sa nu se mai inteleaga, intorc spatele si-si pun castile in urechi. Izolarea face bine psihicului, mai ales ca e o regula in curentul in care au probleme de adaptare din prea multe emotii. Vinzatorii ambulanti le scapa in mina bratarile din lemn, cu fete de sfinti. O insfaca, o priveste si-i spune celeilalte “O cumpar!”. “Fata, tu iti iei bratari cu sfinti si asculti Marylin Manson? Doooaaamne!”

Ionela SAVESCU