Moș Nechifor, erou lînatic

Ziua asta este atît de caldă încît ar putea topi și sufletul. Ventilatorul din casă a îmbătrînit și niciunul dintre prietenii ei nu este disponibil pentru o bătaie cu apă ca să se răcorească în dulcele stil clasic. Însoțită de hurduitului ușor al ventilatorului, caută prin sertare în speranța că va găsi o lanternă. Dă cu mîna de una mică și se îndreaptă spre scările ce duc în pod. Își lasă alene urma de pași pe trepte și deschide cu forță capacul de lemn al podului. E curent, praf, iar cîteva raze de soare străbat aerul umed. Aprinde lanterna doar atunci cînd ajunge în dreptul unui cufăr împăienjenit. Știe că bunicul urcă odată la cîțiva ani lucruri în pod de care uită parcă pentru totdeauna. Cînd ridică capacul, dă cu ochii de Moș Nechifor care stă dezmățat deasupra altor jucării. Este păpușa din cîrpă pe care i-a făcut-o bunica atunci cînd mama ei a plecat din țară.

Papițoiul are învelișul împletit din lînă, cu pantaloni albaștri, bluză roșie, cap rotund și urechi de pisică. Ochii mari și negri, roșii de molii, îi răscolesc fetei prin amintiri. Moș Nechifor era cel mai bun prieten al ei. Îi ștergea lacrimile cînd plîngea dupa mama fără ca bunicii să știe, și uneori era pe post de băț, îl arunca cît colo și Bobiță îl aducea în dinți înapoi. Păpușa ei era mai interesantă decît toate desenele animate. Făcea pe Icar cînd îl arunca și se prindea printre crengi și era Hercule cînd trebuia să ridice cutiile de carton pentru pui de cinci ori mai mari și mai grele ca el. O acoperea cînd spiona invitații, iar cînd o durea burtica, papițoiul se umplea cu o sticlă cu apă fierbinte și îi ținea cald.

Ar vrea să îl dea drept exemplu și pentru alții. Dar eroii de astăzi, deși sînt destul de leșinați și cu puteri fictive, prind la copii. Oare Moș Nechifor nu ar putea fi terorist în Counter Strike?