Norisorii cu gust amar

“Cerculete, cerculeteee!” A inceput, firesc, dintr-o joaca de copii smintiti, intr-o tabara. Teo se uita la mine serioasa de pe balcon, raspindind in jur norisori violeti. Eu o priveam cu superioritatea novicelui si ii garantam ca de data aceasta imi vor iesi cerculetele, ca doar cumparasem Slims. Toti dracii impielitati din camera puneau pariuri ca nu imi vor iesi blestematele de forme efemere. Doar cind se intorceau cu spatele rotocoalele de fum isi faceau drum spre tavan si dispareau inainte ca “mirsavii” sa bage de seama.

La inceput, a fost o singura tigara, din dorinta de a le arata celorlalti ca fumatul e o timpenie. M-am strimbat la gustul inecacios de dupa primul fum. Imi parea ca toata jalea maturitatii sta agatata de mucul care e aproape sa cada in scrumiera. In acelasi timp, imi era mila. De oamenii care se refugiau in fum si de cei care simteau ca superioritatea lor sta in felul in care isi aprind tigara. Imi parea rau ca pretextul socializarii se ascundea in “Ai un foc?”.

Apoi, joaca nevinovata s-a transformat intr-o incercare de evadare. Tigarile uitate aprinse dupa doua fumuri promiteau sa fie un calmant in situatiile tensionate si sa imi limpezeasca mintea cind va trebui sa rezolv o problema. Nu s-au tinut in nici un moment de cuvint. Mi-au lasat doar gustul amar al dezamagirii si al dispretului fata de propria mea slabiciune. Deziluziile insa isi gaseau raspunsul in “Fumatorii mor mai tineri” de pe pachet. Doar surisul sic al lui Humphrey Bogart sau al Marlenei Dietrich mai justificau scinteia din prelungirea buzelor.

Intr-o zi, i-am dat lui Horhe ultimele doua Slims din pachet si bricheta mea cea galbena. Am  deschis larg fereastra, sa intre soarele si inocenta unui vint primavaratic. Supararile n-au iesit, dar, intre doua fumuri ale colegului meu de redactie, m-am decis ca de miine sa ma las de fumat. De acum, replica mea inainte de a cere o tigara e “ai idee cind incepe miine?”

Andra MARDARE