Nu mai #protestez
Pastila de după 16 noiembrie 2017 Niciun comentariu la Nu mai #protestez 6În lupta dintre generații nimeni nu cîștigă. Iar cu noile proteste, cu antipatiile sau simpatiile politice, distanța dintre cei mai în vîrstă, în general susținători PSD, și tînăra generație s-a mărit tot mai mult. Am asistat la certuri de familie, la oameni care nu au vorbit cîteva luni, tată și fiu fiind, doar pentru că viziunile lor erau diferite.
„Da nu ai văzut ce a zis domnu’ Gâdea, ce a făcut Băsescu”, „Da lasă că știm noi că voi sînteți influențați de Soros”, „Corporațiile sînt alea care nu ne lasă pe noi să o ducem bine”, sînt replici la care nu știi cum să răspunzi. Iar orice încercare de a explica logic totul este luată drept jignire. „Da lasă domnule, da crezi că eu nu înțeleg?”, așa că tot ce poți face este să renunți la luptă.
Îmi aduc aminte de o discuție destul de lungă cu o mătușă, telespectator fidel al Antenei 3. După ce am ascultat care sînt „părerile ei”, o copie a celor spuse de Gâdea și colegii lui, am luat la rând fiecare argument, încercînd să le demontez. Cu succes cred eu, pentru că, la final, singurul argument pe care mătușa îl mai avea a fost „bine, dar ce mă înteresează pe mine de investiții și infrastructură. PSD-ul mi-a mai dat trei lei la pensie”.
Prin urmare, toată această luptă dintre generații este pierdută din start. Bătrînii votează „trandafirii” din inerție, de dragul pomenelor electorale sau pentru că au auzit ei la televizor. Iar tinerii sînt prea puțin „copți” ca să înțeleagă ei că americanii, Soros, corporațiile și americanii nu fac decît să-i manipuleze. Iar eu am obosit să mai rezis într-un război în care adevăratul inamic privește de sus și se amuză, ca la un film de duminică.
Adaugă un comentariu