Nu mai #rezist
Pastila de după 27 februarie 2017 Niciun comentariu la Nu mai #rezist 16Eram în Piața Unirii, c-un băiat străin care adăpostea pe cine-apuca sub o umbrelă mare, pe care-o ținea cu mîinile înghețate, cînd un tip s-a apropiat, s-a uitat cu subînțeles la pancartă și mi-a întins o insignă mică, albă, pe care scria „#rezist”. Viscolea tare urît, un băiat cu-o căciuliță colorată, din aia cu două ramuri împletite care coboară dinspre urechi și c-un moț în vîrf, dădea zăpada mînios cu o lopată și-o bătrînică, înfofolită toată, de-i rămăseseră să i se vadă numai ochii, tot încerca să țină un ritm la toba prinsă de corp cu o funie subțire, dată pe după gît. Toată lumea din jur avea agățată de haină cîte-o insignă din asta, care abia se mai vedea de zăpadă. Am tras cu ochiul la tip, care tot mergea prin mulțime, se uita atent la om și-i întindea insigna, drept un premiu, o răsplată sau o dovadă de încredere în rezistența asta comună.
Insigna mea acum e-n buzunarul unui rucsac și n-a mai văzut lumina becurilor din Unirii de aproape două săptămîni.
Am tot citit ce s-a petrecut și, într-o zi, am dat de textul unui băiat din Cluj care, furios (cum dă bine acum cam oricui să fie, într-o situație atît de delicată în care democrația e-n primejdie), spunea că urăște ce-a ajuns să fie hashtag-ul ăsta, „#rezist”. Spunea că nu-nțelege de ce rezistăm, cînd a rezista nu spune nimic despre o luptă, sau o dorință de schimbare. Spune ceva doar despre cît de bine faci față unor factori externi nedoriți, despre cum nu te lași învins, cum îți păstrezi forțele, pînă cînd ai să găsești destul curaj să te opui. Mai spunea el, undeva la final, că „#rezist” ăsta n-ar fi trebuit să existe niciodată; c-ar fi trebuit să fie „#lupt” sau „#mă opun”.
Știu că la asta chiar am surîs ironic și m-am gîndit că într-o țară în care-atîta vreme-am învățat să fim cuminți, la locurile noastre, n-o să fim prea mulți cei care-o să ne ridicăm în mijlocul orei, în picioare, pe bancă, să ne uităm spre ușă și să spunem – „#oh, democracy, my democracy!”.
Adaugă un comentariu