Nu prea ştim română, dar avem emojis

Cînd eram mai mici, primul lucru pe care trebuia să îl repetăm cu sfinţenie, pe lîngă rugăciunea de seară, era alfabetul. Navigînd smechereşte printre linii şi cîrlionţi, am reuşit, într-un final, să-l scriem, prin clasa a II-a, de la cap la coadă fără nicio greşeală. Matematica reuşeam să o combinăm cumva cu româna. Ne aminteam într-o clipită că minusul de acolo e cratimă în gramatică. Astăzi, însă, pritre hărmălaia zecilor de pagini web şi chat-uri cu prietenii noştri virtuali, am reuşit cumva să ne creăm propriile noastre litere şi cuvinte, prescurtîndu-le la maxim sau inventînd expresii valabile doar în lumea noastră. Astfel nu-i de de mirare că se mai scapă, chiar şi pe la case mai mari, un „pentru” prescurtat „pt.”, un „mi-au”, scris ca pisica sau un „decît” folosit în loc de „doar”. În astfel de cazuri extreme, nu îţi rămîne decît să te uiţi mirat şi să te cruceşti că unii oameni au trecut de clasele primare.

Beatrice JURAVLE | Cum l-am ucis pe ABC?